Iulian Prața

Relația de cuplu, Sănătate, Aria financiară

Salut,

Numele meu este Iulian Prața și sunt facilitator în cadrul comunității Dacian Pășcuță, iar la bază activez în domeniul medicinei dentare. 

Aria în care activez este legată de blocajele mentale, afecțiuni ale corpului, dinamici relaționale. Fundamentele mele sunt bazate pe metoda Demartini, training-uri susținute de Dacian Pășcuță, dicționarul bolilor și afecțiunilor corpului, tehnici de citire ale chipului, răni mentale și aspectul fizic.

Atuurile care mă recomandă sunt înțelegerea limbajului emoțional, vizualizarea tiparelor și găsirea mijloacelor pentru dizolvarea acestora.

Mă bucur ca am ocazia să mă aflu în această comunitate, sa te ghidez spre deblocaje, echilibrări și la rândul meu să îmi echilibrez provocările.

Pană în prezent am ghidat oamenii să:

  • aducă partea nevăzută de ei din subconștient în conștient 
  • înțeleagă că ce este în minte se reflectă în corp, să lege cauza-efect, nu doar să trateze efectul
  • se accepte ca întreg
  • îți schimbe stare mentală și fizică
  • își depășească cele mai profunde frici, fobii, filii
  • nu se identifice cu rănile sau traumele pe care le au
  • înțeleagă dinamicile în care se află
  • îți crească stima de sine, prin dizolvarea rușinilor, accesându-și mintea înaltă
  • înțeleagă distincția între mască/persona/ego și sinele
  • i-am ghidat spre însușirea trăsăturilor pentru a beneficia de mai multe resurse, pe care înainte nu le foloseau

“Gradul de prezență indică gradul de sănătate fizică și mentală.”

Dacă dorești o primă programare cu Iulian, îl poți contacta AICI pe WhatsApp


Dacă mai ai întrebări sau dorești să te asiste cineva în alegerea coach-ului potrivit pentru tine, colega mea Bianca te ajută cu drag. O poți contacta aici 
pe WhatsApp
la telefon 0733267718 sau pe email: [email protected]