Descoperă Mintea Secretă de Business
Află cauza profundă din spatele efectelor, ca să rezolvi
strategic provocările și să accelerezi evoluția ta și a companiei
Nu mai pierde timp, bani și nervi pe efecte
Știi mai bine ca oricine. Ca antreprenor sau manager, o parte mare din potențialul tău zilnic se pierde pe rezolvat EFECTE.
Cât mai poți să duci așa? În drum spre epuizare, cu probleme care se repetă, captiv ÎN afacere și bătând poate pasul pe loc.


Treci dincolo de aparențe și vezi ecuația întreagă
Soluțiile tehnice din cursurile de business sunt foarte utile, dar te pot duce până la un punct.
Dacă totuși lucrurile încă nu functionează cum ai vrea, motivul e că aceste tehnici reprezintă doar o parte din ecuație.
Cealaltă parte presupune să vezi dinamicile din afacere de la un nivel de mindset mult mai înalt. Unul bazat pe legi universale, puțin cunoscute în lumea de business, dar validate de toate științele.
Vei afla cauzele și soluțiile
la efecte precum:
- rezultate frustrante,
- tensiuni cu angajații,
- lipsă de asumare,
- nu găsești „oameni buni”,
- pierderi de orice natură,
- bârfă, haos, ineficiență
- frică, epuizare, lipsă de focus
- greșeli și probleme care se repetă
- nu poți să ieși din execuție,
- angajați care pleacă

Practic și compact
6H, descărcabil și audio

Zeci de exemple
Provocări și soluțiile lor

Ușor de implementat
Procedură clară de lucru

Primești răspunsuri
Poți să pui întrebări în curs
9 beneficii pentru tine
1. Mai multă claritate și control, pentru că vei vedea de unde s-a creat ceva, de ce s-a repetat și ce ai de făcut să repari și SĂ PREVII;
2. Te ajută să gândești strategic, să iei decizii ne-emoționale și să acționezi la fix; reduci stresul, amânarea și frica;
3. Astfel economisești o mulțime de resurse (timp, bani, și energie) pe care le-ai irosi tratând simptome și nu cauza;
4. Îți înțelegi mai bine echipa, de ce i-ai atras, cum au apărut anumite tensiuni sau comportamente deviante; și cum să le echilibrezi;
5. Vezi lacunele din structura echipei și alte procese de management;
6. Vei putea îmbunătăți cultura organizațională și vei putea să atragi oameni buni;
7. Vei afla dacă în cazul vostru e mai important să creați și mai multe proceduri, sau din contră, să vă concentrați pe echipă;
8. Îți vei reduce emoțiile legat de feedbackul celor din jur - echipă, clienți, concurenți, prieteni, parteneri, familie;
9. Vei putea să echilibrezi tipare sau comportamente nocive în viața ta și a afacerii pe mai multe planuri;

Oana Mădălina Vasiu
Content Strategist & Managing Partner @ Grai
„Ai intrebari despre de ce nu creste afacerea, de ce nu produce mai multi bani? Afli din curs. Si DE CE, dar si CUM si CE sa schimbi la tine si la context ca sa fie cum vrei tu.
Ai pus, Dacian, in cursul asta, toate lectiile de dezvoltare personala din carti adaptate CONCRET, PRACTIC, pe contextul unei afaceri.
Vrei sa stii despre leadership? Este.
Vrei sa stii despre cum sa-l calmezi pe angajatul care strica vibe-ul intregii echipe? Gasesti cum.
Vrei sa iti dai seama cum sa alegi KPI pentru oamenii tai? Asculta cursul.
L-as asculta iar si iar. Dar pe rand, ca sa apuc sa si aplic toate lectiile de la tine.
Multumesc ca l-ai creat! Sper s-ajunga la mii de oameni, ca avem nevoie. 🙂 ”

Lorand Soares Szasz
Expert în creșterea firmelor
& CEO Upriserz.ro
„De mai bine de 12 ani predau strategii si tehnici pentru a creste o afacere. Avem clienti care au devenit (literalmente) milionari in euro in acesti ani dar in acelasi timp avem clienti care desi au fost la cursuri, au luat tehniciile nu au crescut cum au dorit si cum ar fi putut.
Dupa un timp mi-am dat seama ca problema nu e la strategii ci la mentalitatea antreprenorului.
Desi facea ce trebuia, nu obtinea rezultatele dorite.
Avea nevoie de dezvoltare la nivel mental si emotional, nu de noi strategii.
Am urmarit cursul lui Dacian, si cred ca exact asta face. Aduce ce lipsea pe langa strategii ca sa poti sa iti cresti afacerea!”


100% Garanție
Dacă din orice motiv vei considera că acest curs nu e pentru tine, îți returnăm valoarea integral în maximum 10 zile.

247 Euro
Vreau acces la cursCe îți promit legat de curs?
- Vei vedea CAUZA reală a provocărilor din firmă și vei ieși din capcana rezolvării efectelor; Nu ma pierzi timp și bani.
- Astfel vei putea să accelerezi performanța echipei și rezultatele afacerii;
-
Vei ști cum să împarți echilibrat responsabilitatea în firmă; Și vei crea mai multă ordine și performanță sănătoasă;
-
Îți vei crește nivelul de energie și motivație intrinsecă.
-
Te ajută inclusiv în marketing și vânzări: cum să nu iei decizii pripite despre piețe și clienți, cum să dai argumente de vânzare puternice, cum să împarți focusul acestor departamente;
Despre Dacian
„Când înțelegi mecanica universului macro și a universului micro (mintea), ai ocazia să le influențezi pe ambele prin experiența ta în această viață.”
Ce cred că face diferența pentru clienții mei e mixul unic de domenii în care sunt pregătit:
1. Persuasiune, unde am creat aproape zilnic, timp de 7 ani, texte psihologice pentru companii.
2. Business, unde ajut mii de afaceri și antreprenori să crească fiind co-creatorul a peste 20 de cursuri pentru brandul Lorand Soares Szasz. Printre cele mai populare fiind „Codul antreprenorului”, „Deltaprenor”, „De vorbă cu banii” sau „Magicianul productiv”.
3. Psihologie și conștiință, unde lucrez zilnic cu indivizi și companii ca să-și înțeleagă și depășească limitele. Pentru asta folosesc Metoda Demartini, în care am acreditare internațională, și alte metodologii testate și validate.
Sunt un ghid dedicat transformării mentale și emoționale, prin contexte și unelte profunde. Misiunea mea e să decodez principiile universale într-un limbaj universal, ca să ajut omenirea să-și optimizeze calitatea vieții.

Ce găsești în curs...
- Ce este Mintea Secretă de Business
- Legea dualității și a compensării
- Cele două emisfere
- Exemple cu legea compensării
- Nu-ți crede personalitatea
- Oameni și procese
- Strategii pentru firmele prea axate pe procese
- Strategii pentru firmele prea axate pe oameni
- Gândire capitalistă și socialistă în business
- Ce efecte creează excesul de competiție sau cooperare
- Soluția este competiția cooperantă
- Supra și sub-performeri
- 7 soluții pentru performanță sustenabilă
- Forma de guvernare a companiei
- Cum să creezi un climat echilibrat pentru „cetățenii” firmei
- Legea schimbului echitabil
- Cum lucrăm cu tiparele de egoism și altruism
- Cum să trăiești în acord cu legea schimbului echitabil
- Focus pe clienți actuali sau pe clienți noi?
- Focus pe piața existentă sau pe piețe noi?
- Decizii în dinamica echipei - partea 1
- Decizii în dinamica echipei - partea a 2-a
- Creează spațiu pentru mintea afacerii
- Crește timpul petrecut în planificare
- Redu distragerile
- Deleagă inteligent
- Procedura de echilibrare conștientă
- Invitație de final
Știm că acest curs NU este
pentru toți antreprenorii
- Nu este pentru cine crede că problemele din business au
apărut din senin sau fără ca el să contribuie la ele;
- Nu este pentru cine caută soluții doar în exterior, în pastile
magice și salvatori, în loc să își asume responsabilitatea 100%;
- Nu cred că este pentru cine a descoperit recent dezvoltarea
personală, pentru că poate fi greu de digerat.
- Nu este pentru cine nu lucrează la mindsetul lui.
Dar se potrivește de minune pentru cei care vor să devină maeștri ai minții lor. Și nu victime ale credințelor, limitărilor și normelor pe care societatea le-a implantat adânc în subconștient.
Ai o întrebare legat de curs?
Simina te ajută cu drag.
Scrie-i AICI pe Whatsapp / pe mail la
[email protected]
Sau sună la 0720 88 22 00
