Nicoleta Dan

Relații de cuplu, Relațiile cu familia de origine, Relația cu sine

Salutare,

Eu sunt Nicoleta, wellbeing coach. Mă inspiră să ghidez oamenii să aibă o relație mai sănătoasă cu ei înșiși. Timp de 4 ani, i-am ajutat să recâștige echilibrul fizic dorit, prin educație nutrițională și antrenamente sportive.

În ultimii 3 ani însă, îi ajut să ajungă la echilibru mental și emoțional. Mai concret, să se detașeze de stări, gânduri, comportamente și tipare care nu le mai servesc.

În sesiunile de lucru, focusul meu este să înțelegi cauza situației pe care vrei să o transformi, astfel încât să dizolvăm rădăcina problemei, nu doar efectele ei.

Dincolo de rolul de coach, găsesc bucurie în contexte sociale, călătorii, în yoga, canto, și în timpul petrecut cu prietenii și familia. Subiectele pe care aș putea să le discut ore în șir sunt legătura dintre minte și corp, dinamici comportamentale, neuropsihologie și legi universale. 

Ca influență, lucrările și munca lui Gabor Mate, John Demartini și Alan Watts au avut cel mai mare impact asupra mea atât ca profesionist, cât și ca om.

În ultimii ani, cel mai des am ghidat oamenii să:

  • își descopere (și onoreze) valorile reale
  • închidă bucle de vină și rușine, care îi împiedică să evolueze în forma în care își doresc
  • dizolve resentimente pe care le purtau membrilor familiei, partenerilor de viață sau altor figuri importante din viața lor
  • se desprindă emoțional de așteptări și standarde nerealiste pe care și le impuneau, dar pe care nu reușeau să le atingă
  • își construiască o relație sănătoasă cu Sinele, bazată pe repere interioare 
  • dizolve frici și anxietăți legate de viitor
  • își descopere obiectivele și să acționeze în direcția lor

Și multe alte provocări punctuale.

Dacă dorești detalii și o primă programare,
colega mea Bianca te ajută cu drag. 

Scrie-i AICI pe Whatsapp sau sun-o la 0743 85 60 54. Email: [email protected].