
Din Minte în Materie: dă viață obiectivelor tale!
Evită capcanele în care ai căzut în trecut.
Setează-ți obiectivele pentru 2024 după un proces
care aduce aliniere, claritate și eficiență.
9 Decembrie
9:00 - 14:00
LOCURI EPUIZATE
Sunt 3 moduri în care ne setăm (și urmărim) obiectivele
Primele două sunt dezechilibrate și le regăsim în peste 95% dintre inițiativele noastre.
Aceste două moduri ne țin în cicluri emoționale extreme: dorință - apatie, respectiv siguranță - anxietate.
Le-am validat de-a lungul timpului în lucrul 1 la 1 cu clienții mei, mulți veniți cu obiective din zona de business. Am putut să văd cum aceste cicluri le-au sabotat obiectivele și le-au consumat resurse.
Când punem obiective din aceste moduri dezechilibrate, ne creăm o mulțime
de provocări, precum:
- vânăm destinația și, prin asta, o îndepărtăm de noi. Ne pierdem motivația pentru etapa din prezent.
- atingem obiectivul, dar trăim o stare de insuficiență. Pare că batem pasul pe loc, că nimic nu-i de ajuns. Asta-i una dintre rădăcinile tiparului pesimist în obiective următoare.
- nu simțim împlinire în proces sau la final, ci pare ca o cursă fără sfârșit.
- pare că „iarba e mai verde” la alții; ne consumăm cu invidii și tragem de noi să ținem pasul.
- vânăm siguranța și, din cauza asta, ne simțim tot mai nesiguri.
- evităm să mai punem obiective, ca să nu trăim dezamăgiri. Suntem precum vulpea cu strugurii, care se păcălește că sunt acri.
Seminarul te ajută dacă vrei să:
★ Filtrezi obiectivele care chiar sunt ale tale versus fantezii
★ Nu mai trăiești cu senzația că e o luptă să îți urmezi obiectivele
★ Îți crești motivația intrinsecă pe elementele din obiectivul tău
★ Ai o listă cu 7 elemente prin care să treci fiecare obiectiv al tău sau al companiei
★ Înțelegi bazele unui plan echilibrat în drumul spre obiectiv
★ Descoperi piedici subconștiente în calea obiectivului tău
★ Observi și să eviți capcanele în care intră mintea când setezi sau urmărești obiective
★ Vezi cum să folosești legea dualității în favoarea ta
100% Garanție
Dacă din orice motiv vei considera că nu a fost pentru tine cursul, îți returnăm integral valoarea plătită în termen de 10 zile.

70 locuri / LOCURI EPUIZATE
690 lei
Poți plăti în două tranșe
La seminar îți voi da un proces practic, pe pași, cu care poți lucra oricând vrei să planifici.
Te voi ghida să accesezi acea parte a minții tale din care să îți setezi altfel obiectivele: aliniat cu sinele tău autentic, nu din măști, nu din presiune, nu din excitare sau din ce-ai văzut la alții.
Și atunci le vei da cu adevărat șanse, fără să sacrifici împlinirea.
Program
9:00 - 10:50 - Sesiunea 1
10:50 - 11:00 - Pauză
11:00 - 12:30 - Sesiunea 2
12:30 - 12:40 - Pauză
12:40 - 14:00 - Sesiunea 3 + Q&A




Despre Dacian
„Ce cred că face diferența pentru clienții mei e mixul unic de domenii în care sunt pregătit:
- Psihologie și conștiință, unde lucrez zilnic cu indivizi și companii ca să-și înțeleagă și depășească limitele. Pentru asta folosesc în principal Metoda Demartini, iar până acum am lucrat cu clienți din 27 de țări.
- Business, unde ajut mii de afaceri și antreprenori să crească fiind co-creatorul a peste 20 de cursuri pentru brandul Lorand Soares Szasz / Upriserz. Printre cele mai populare fiind „Codul antreprenorului”, „Deltaprenor”, „De vorbă cu banii” etc.
- Persuasiune, unde am creat aproape zilnic, timp de 7 ani, texte psihologice pentru companii.
Expertiza mea e să decodez blocaje mentale și dinamici de grup, cu instrumente psihologice bazate pe legile universale. Sunt acreditat internațional în metoda Demartini, cu care îmi ajut clienții să dizolve eficient, și adesea rapid, dezechilibrele mentale din care și-au creat provocările; iar apoi îi ghidez să-și recodeze cu sens starea de bine și performanța.
Cheia ca oamenii să aibă rezultate bune în sesiunile de lucru e să identific eficient tiparele lor. Așa că am tot cercetat până am găsit un pattern care se verifică. Și astfel am creat Teoria Fidelității și a măștilor active și pasive, un excelent instrument de identificare a problemei din spatele problemei.
Misiunea mea este să ajut orice căutător de sine să găsească forma optimă de stabilitate interioară și sensul mai mare din experiențele trăite. Pentru asta cercetez și împărtășesc instrumente psihologice practice și sustenabile.
Te ajut să vezi dincolo de efecte, să descoperi sursa provocării tale și te asist prin coaching, cursuri sau alte forme de educație să-ți întregești percepția și să îți rescrii calitatea vieții.
În munca de coaching și workshopuri mi-am ajutat concret clienții să:
- își vindece relații, de cuplu sau familie
- se detașeze de nevoi compulsive,
- depășească frici,
- își recapete sănătatea fizică sau emoțională,
- își crească prosperitatea trăindu-și valorile și făcând ce le place,
- se elibereze de poveri emoționale și să închidă în pace capitole dureroase,
- iasă din mentalitatea de victimă și să se împuternicească,
- obțină claritate legat de anumite decizii,
- își descopere drumul în viață, misiunea și zonele în care natural sunt buni
- aibă curajul să se asume și să își crească natural și sănătos stima de sine
Am lucrat inclusiv situații precum abuzuri, violuri, fobii și anxietate, depresii, dependențe, boli autoimune sau obezitate.
