Ce înseamnă ‘să fii vulnerabil’

Oct 31, 2023

A devenit un trend să folosim cuvântul ‘vulnerabil’. Și e fain, pentru că devenim mai conștienți de emoții și mai cad dintre măști. Provocarea este că, uneori, îl folosim pe ‘vulnerabil’ ca pe o mască mai șmecheră, o strategie să obținem ceva / să ne păzim de ceva, nu onestitate. 

De exemplu, a zis cineva într-un grup: „vezi că m-am făcut vulnerabil în fața voastră”. Oare? Dacă te-ai făcut pe bune vulnerabil, de ce e nevoie să o spui? Ai lăsat jos niște măști, da, dar încă ți-e frică să se vadă / spună ceva despre tine. De asta te păzești prin acea frază. Declarația completă ar fi aici „vezi că m-am făcut vulnerabil, să nu cumva să spui / faci …, ce încă percep atacabil.”

Să te faci, pe bune, vulnerabil înseamnă să realizezi că nu este ceva de apărat. Câtă vreme ne spunem „fii vulnerabil”, încă suntem într-o mândrie, care ne împiedică să ne arătăm întregi. Astfel, credem că vulnerabil înseamnă atacabil. Dar când ieși din imaginile pe care le protejezi despre tine, atunci realizezi că nu putea fi atacat decât ceea ce tu nu iubeai la tine

Doar măștile noastre mândre cred că e nevoie de scuturi. Ce nu înțeleg ele este că doar scuturile pot fi rănite. Când dai jos scutul mândriei, realizezi că nu era nevoie de el. Hai să devenim concreți:

Dacă eu mă cred deștept, mă identific cu asta. Când mă identific cu un pol, îl resping pe celălalt. Încerc să îmi ascund neștiutorul, așa că pun un scut. Cred că, dacă mi s-ar vedea neștiutorul, aș fi vulnerabil (atacabil că-s neștiutor). Dar dacă mi-aș iubi neștiutorul și mi-aș vedea minusurile deșteptului, aș lăsa scutul. Atunci aș fi vulnerabil, realizând că aia nu e, de fapt, vulnerabilitate, ci putere! Abia acum sunt puternic, când mă iubesc întreg. Vulnerabil (atacabil) eram doar câtă vreme eram mândru de un pol. 

Când ies din mândria că-s doar harnic, îmi pot arăta și delăsarea, pot lua pauze, pot respecta ritmul meu și al altora. Cât sunt mândru că-s harnic, nu pot fi vulnerabil. Că mă tem că mă ataci, așa cum o fac eu cu mine. Câtă vreme sunt mândru de un lucru, mă atac pentru opus (autocritică) și mă tem de atacuri față de acest opus (reproșuri).

Când mi se calmează ‘putinciosul’, pot să-mi arăt și neputinciosul. Nu o voi considera vulnerabilitate. O consideram câtă vreme eram pe cai mari, în iluzia puterii. După ce ies din mândrie, pe neputincios îl consider parte din mine, natural, util și demn de iubire. 

Când se liniștește stăpânul pe sine, omul de fier, pot să arăt neliniștea din mine. Ea era acolo. Dar câtă vreme eram mândru, o consideram o vulnerabilitate. 

Când nu mai pretind că sunt doar organizat, te pot primi și chiar invita în cele mai haotice locuri din viața mea. Altfel, cât sunt mândru, o să ascund, iar dacă o să vezi, o să mă scuz. O să mă simt vulnerabil în fața ta. Pentru că încă nu mă iubesc pentru asta. 

Trăgând linie, ce înseamnă să te faci vulnerabil?

  1. Să te iubești cu ambele părți. Să ieși din mândria unui pol înseamnă să-l vezi util și pe celălalt.
  2. Să nu vrei să impresionezi un individ. Să nu mai aperi o imagine în fața lui.
  3. Să prețuiești feedbackul, dar percepția altora să nu devină realitatea ta. 
  4. Să nu ataci înapoi, pentru că asta-i dovada că aveai ceva de apărat. 

Vulnerabil înseamnă întreg. Și, ca să devenim întregi, avem nevoie să ne recuperăm „părțile pierdute” din cauza atașamentelor, a resentimentelor, mândriilor și rușinilor pe care le-am trăit de-a lungul timpului. 

În workshopul De la Blocaj la Libertate Emoțională ai 2 zile în care lucrăm concentrat pe asta, pliat pe provocarea ta specifică. Vezi aici detalii despre când avem următoarea ediție, ce facem acolo și câte locuri mai sunt: https://www.dacianpascuta.com/workshop-online-demartini 

De se potrivește cu tine, te aștept cu drag. 



DE CE NU EȘTI ÎMPLINIT?
Cele 7 cercuri vicioase ale minții

Abonează-te la newsletter și descarcă gratuit acest Audiobook. 

Cel mai bun conținut și materiale speciale, direct la tine în Inbox, în fiecare săptămână. 

Înscrie-te aici cu adresa principala de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive de e-mail și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)
Close

50% Complete

Odată cu descărcarea audiobook-ului ai acces automat și la un context fain și unic (pentru că nu îl dau în altă parte, ci doar abonaților mei de e-mail).
 Îți ofer accesul gratuit, pentru că vreau să ținem legătura mai personal.

Înscrie-te cu adresa principală de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)

*confirmă din e-mail ca să finalizezi înscrierea (verifică în Promotions sau Spam; poate dura câteva minute)