Cum o să-i plătesc pe toți (angajații)?

Apr 02, 2020

Asta era grija care îl frământa puternic pe un client de-al meu. Are o echipă de 20 de oameni și e într-un domeniu unde, se pare, clienții fluctuează destul de mult.

Existau provocări de cashflow și supraviețuiau de la lună la lună. Dar el mă contractase pentru o altă situație din firmă și întâmplător am ajuns la asta.

„Crezi că și asta are tot o cauză emoțională?”, m-a întrebat el, după ce s-a obișnuit cu stilul meu cu accent compulsiv pe lumea interioară și principii universale. 

„Hai să vedem”, i-am spus, invitându-l să-mi prezinte ce se întâmplă cu banii lui la nivel personal.

După cum probabil te aștepți, era aceeași provocare.  Lună de lună banii păreau să se scurgă din conturi ca dintr-o cadă fisurată. Aproape zero economii, iar contul era oricum mai degrabă un frigider, din care te servești când vrei, decât un backup financiar.

„Dacă și acasă e ca în firmă, ceva este acolo”, i-am spus. Și ne-am uitat la ce apreciază cel mai mult în viața lui, pentru că banii circulă spre ce apreciezi.

Ne-am uitat la cheltuielile anuale și am găsit ceva interesant. Aproape 14 000 de Euro au fost cheltuiți pe biciclete.  Pentru că acest om era trup și suflet pentru ieșiri cu bicicleta.

Două achiziții noi, un suport auto, cască nouă, ochelari speciali, ciclocomputer, echipament nou, sistem de hidratare, schimb de cauciucuri pe celelalte 3 biciclete din garaj, bicicletă și accesorii pentru copil etc. 14 000.

Nu e greșit sau corect; pur și simplu sunt valorile omului. La fel facem și eu, și tu - plătim ce valorizăm cel mai mult.

Dacă-l întrebi pe el, fiecare bănuț cheltuit pe biciclete a fost necesar, esențial. Așa ne justificăm noi valorile. 

Apoi ne-am uitat în firmă. Nu-s expert în cashflow, dar nu trebuia să fii unul ca să vezi că și acolo era același accent pe „jucării” și multă neatenție pe locurile în care se duc banii, puțin câte puțin.

„Dacă vrei să rămâi în business și să reduci presiunea asta de pe tine”, i-am zis, „ți-ar prinde bine o schimbare de mindset.” Era timpul să aprecieze banii, așa cum apreciază bicicletele. 

Iată de ce l-am invitat să căutăm împreună 50 de moduri în care un management financiar mai atent îl ajută să aibă și mai multă împlinire în ciclism.

Nu-l îndepărtăm de ciclism, pentru că, pentru creierul emoțional, asta ar fi o mare pierdere. Și s-ar putea să saboteze pe drum obiectivul propus. Vrem să-i arătăm moduri în care să obțină și mai mult din ce arată că își dorește.

Dacă n-ai ordine în finanțe, vezi unde ai ordine. Undeva, în viața ta, ești deosebit de organizat, meticulos și atent.

Dacă vrei să reduci din provocările financiare, atunci e timpul să migrezi această abilitate și în zona banilor tăi.

Cum anume o viață financiară organizată te ajută să excelezi în aria în care deja erai organizat? Cum te face să fii un ... mai bun?

Creierul e neuroplastic. Dacă-i dai suficiente motive inspiraționale să devină disciplinat și organizat în ceva, o face. Doar să faci munca asta ca la carte și să nu te oprești după primele 3-4 legături.

Spor și inspirație!

Dacian

DE CE NU EȘTI ÎMPLINIT?
Cele 7 cercuri vicioase ale minții

Abonează-te la newsletter și descarcă gratuit acest Audiobook. 

Cel mai bun conținut și materiale speciale, direct la tine în Inbox, în fiecare săptămână. 

Înscrie-te aici cu adresa principala de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive de e-mail și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)
Close

50% Complete

Odată cu descărcarea audiobook-ului ai acces automat și la un context fain și unic (pentru că nu îl dau în altă parte, ci doar abonaților mei de e-mail).
 Îți ofer accesul gratuit, pentru că vreau să ținem legătura mai personal.

Înscrie-te cu adresa principală de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)

*confirmă din e-mail ca să finalizezi înscrierea (verifică în Promotions sau Spam; poate dura câteva minute)