Cum știi dacă trecutul încă îți domină prezentul

Jun 26, 2020

Sunt mulți care pretind că au lăsat trecutul în spate. „Ce-a fost, a fost! Am trecut peste! Ce atâta analiză? Trăiește în prezent!” Însă, de obicei, asemenea replici sunt strategii de negare și disociere.

Invitația la a trăi în prezent e înțeleaptă, dar dacă vine dintr-o negare, e ca și cum ai îngrămădi gunoiul sub preș și ai pretinde că nu-i nimic acolo. Asta creează un efect de bumerang, care, în timp, acutizează problemele. 

Cum știi când cineva își neagă rănile emoționale? Iată 7 semne și simptome:

1. Se plânge de contextul său prezent. Asta înseamnă că, de fapt, se plânge de trecutul care a condus la acest prezent.

2. Refuză să vorbească despre trecut sau e vizibil emoțional legat de asta. Orice creează emoție e bagaj. Orice menține mintea clară e echilibrat, vindecat.

3. Se compară deseori cu alții și poți să „citești” o mândrie sau o rușine ascunsă.

4. Folosește adjective extreme când vorbește despre experiențe sau oameni din trecut. O etichetă extremă, de tipul „horror”, „nașpa”, „rău”, „DOAR greu” arată că n-a văzut ambele părți din acele experiențe. Când vezi cum te-a ajutat și te-a format o provocare, n-o mai cataloghezi doar negativă.

5. Își justifică poziția și lipsa de acțiune. Visează și fantezează la diverse lucruri, dar fie nu face, fie găsește motive să se întoarcă în poziția inițială.

Un amic de-al meu are o afacere care nu îl împlinește, iar el își promite an de an că o să călătorească în lume. De 5 ani își face aceeași promisiune, dar nu schimbă nimic. Dacă îl întrebi despre asta, are așa de multe justificări, că ar putea convinge și un juriu să fie de partea lui. Justificările sunt adesea un semn de victimizare, care, din nou, înseamnă trecut nevindecat.

De ce? Pentru că justificarea poziției = am o convingere despre mine. Această poveste poate fi orice. De la „nu e chiar așa ușor să schimbi ceva”, la „nu eu aleg” sau „dacă nu fac eu, nu face nimeni”. Ca să am o convingere, să fiu convins de ceva, am nevoie de exemple din trecut.

6. E vizibil guvernat de frici. Starea de frică e una dintre cele mai neînțelese emoții. Pentru că ne dă iluzia că este despre viitor. DAR nu există frică fără conținut din trecut. (recitește asta)

Gândește-te la un copil care se apropie de o viespe. Nu știe că îl poate înțepa, așa că nu are un declanșator pentru frică. Astfel, frica se bazează pe declanșatori din experiențe trecute. Așadar, o viață plină de frică denotă un trecut nevindecat.

7. Probabil cel mai periculos semn este când spune „am iertat”. „O, l-am iertat pe tata. I-am iertat pe cei care râdeau de mine și n-am crezut în mine.” Aparent, pare că acest individ și-a vindecat trecutul. Oare așa să fie? :)

De fapt, e o iluzie îmbrăcată în haine spirituale. „Te iert” arată două dezechilibre:

- mă consider superior ție legat de acel lucru. Nu văd că și eu am și fac în viața mea ce văd în tine, în egală măsură. Astfel, „te iert” e un semn de ipocrizie și ignoranță. Sună dur? Sigur. Dar prefer să te ajut cu duritate, decât să te încurc păstrând aparențele.

- nu văd cum m-ai ajutat și de ce am avut nevoie la nivel profund de comportamentul tău față de mine. Nu am fost victima ta. Însă „te iert” cam asta spune. Dacă, de exemplu, văd că era nevoie ca tu să mă critici, pentru că eram prea atașat de laude, care îmi hrăneau egoul, atunci n-o să spun că te iert. O să-ți spun mulțumesc!

Trecutul are mai multă influență decât ne place să recunoaștem. Când mă joc cu fiul meu de 2 ani, mă observ că „de nicăieri” mai apare câte un cântec sau poezie pe care mi le amintesc din propria mea copilărie. Dacă m-ai fi întrebat la rece, aș fi zis că nu-mi amintesc prea multe. De unde ies atunci? E clar că există informații în noi pe care nu le putem accesa conștient, oricând.

La fel ne domină și trecutul, uneori chiar fără să știm. Evoluția nu înseamnă să pui obiectivul strict pe viitor. Înseamnă să te întorci în egală măsură în trecut. E ciudat cum unii oameni sunt dispuși să sape în pământ ca să găsească bogății, dar nu sunt dispuși să sape în trecutul lor ca să găsească lucruri care le-ar îmbogăți viitorul.

Observă-te unde și legat de ce ai cele 7 semne pe care le-am descris.

Dacă își dorești un context în care să lucrezi ghidat în căutarea blocajelor dar și a comorilor tale, te invit la Workshop-ul De la Blocaj la Libertate Emoțională, cursul unde beneficiezi și de lucru 1 la 1 cu un coach (un coach deservește 3 participanți).

O dată la 2 luni, datorită acestui workshop, am ocazia să lucrez cu oameni deschiși să caute în rădăcinile ființei lor, ca să-și înțeleagă și transforme provocările. Este cursul cu cel mai mare impact asupra misiunii mele de a răspândi cunoașterea legilor universale. Iar instrumentul pe care îl folosesc este Metoda Demartini, o structură de întrebări clare și precise menite să exploreze zone profunde din interiorul tău și să aducă claritate și echilibru interior.

Te invit AICI să vezi când va fi următoarea ediție a workshopului și care este procesul de lucru. După ce parcurgi informațiile de acolo, o să știi dacă este pentru tine sau nu :).

Eu te aștept cu drag,

Dacian

DE CE NU EȘTI ÎMPLINIT?
Cele 7 cercuri vicioase ale minții

Abonează-te la newsletter și descarcă gratuit acest Audiobook. 

Cel mai bun conținut și materiale speciale, direct la tine în Inbox, în fiecare săptămână. 

Înscrie-te aici cu adresa principala de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive de e-mail și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)
Close

50% Complete

Odată cu descărcarea audiobook-ului ai acces automat și la un context fain și unic (pentru că nu îl dau în altă parte, ci doar abonaților mei de e-mail).
 Îți ofer accesul gratuit, pentru că vreau să ținem legătura mai personal.

Înscrie-te cu adresa principală de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)

*confirmă din e-mail ca să finalizezi înscrierea (verifică în Promotions sau Spam; poate dura câteva minute)