Răspunsul scurt: pentru că le ocupi tu spațiul. :)

Răspunsul mai pe larg ți-l redau dintr-o sesiune cu un client. Mi-a spus așa: „În business, trebuie să le verific eu pe toate, nu mă pot baza pe colegii mei. Au fost multe situații când au rămas lucrurile în aer. Acasă, aceeași poveste. Soția mea e în două extreme. Ori nu își asumă și îmi cere mie să fac, ori spune că face, dar uită câte ceva și trebuie să duc eu la capăt.”

Când avem mai mulți oameni, din mai multe planuri care fac același lucru, cine e terenul comun? Eu. Dar de ce-i atrag? Pentru că m-am poziționat la celălalt pol. Altfel spus, când ei sunt într-un fel pe care-l disprețuiești, crezi despre tine că ești opusul. Și ești atașat de asta. 

Clientul meu era convins că el este responsabil și duce lucrurile la capăt. Nu ca ei.

Când avem o poziție atât de clară despre sine (așa sunt eu!), merită să urmărim unde s-a format această imagine și să o temperăm. Altfel, continuăm să atragem polul opus. 

Această imagine se formea...

Îmi place când primesc întrebări de genul „Dacian, dacă ar fi să rezumi tot subiectul X la o idee, care ar fi aceea?” Astfel de întrebări ne forțează să găsim esența și să prioritizăm mai ușor pe ce avem de lucru.

Despre esență vreau să vorbim și în acest articol. Esența creșterii financiare, pe care o rezum în 3 idei, care sunt de fapt 3 condiții dacă vrei să-ți crești veniturile.

CONDIȚIA 1 CA SĂ CREEZI MAI MULTĂ PROSPERITATE MATERIALĂ

Ai nevoie de un motiv interior suficient de puternic ca să câștigi mai mult. Dacă spui că vrei o promovare la job, dar nu ai un scop precis pentru asta, de ce ai primi-o? Dacă spui că vrei o relație, dar nu e clar cum te servește în valorile tale, de ce ai primi-o? Și dacă nu știi de ce vrei mai mulți bani și pentru ce, de ce i-ai face?

Când oamenii aud această idee pentru prima dată tind să aibă următoarea reacție. „Dar eu vreau mai mulți bani și știu de ce îi vreau!” Cred. De fapt, cred că fiecare individ din lumea asta își spune la nivel ra...

Se întâmplă frecvent în coaching și cursuri ca oamenii să spună „știi, eu din perioada aia nu-mi amintesc nimic.” Sau „am șters din memorie acel moment”. De ce se întâmplă asta? Care-s componentele emoționale din spatele acestui „am uitat”? 

Mulți dau vina pe „hardware”, pe memoria lor slabă. Însă e ciudat că sunt cazuri când un om își amintește excelent evenimente de la 4-7 ani, dar din perioada 7-14, de exemplu, nimic. Dacă e memorie slabă, ar trebui să fie altfel. 

Alții spun că nu-și amintesc evenimente pentru că nu i-a marcat sau „au trecut peste”. Dar când vorbesc despre asta, devin emoționali (plâng, devin defensivi, justițiari, schimbă tonul, zâmbesc exagerat etc). Deci clar i-a marcat. Și-atunci de ce uităm? 

Fără să pretind că e o listă completă, iată câteva dintre motivele emoționale pentru care uităm:

1. Disociere de durere.

Dacă un eveniment sau o perioadă a fost prea dificil de procesat pentru creier, acesta poate opri accesul CONȘTIENT la acele momente. Nu e uitar...

Suferința nu ocolește pe nimeni. E pur și simplu parte din viață. Și totuși, pare că unii oameni o experimentează mai mult decât alții. Chiar unii oameni care, teoretic, n-ar avea atâtea motive de suferință, suferă mai mult. De ce?

Pentru că sursa suferinței este în noi. Și se numește agățare. Sau, cum o numea Buddha, atașament. Ce atașament? Depinde ce suferință. Ca exemple: 

- atașamentul că lucrurile și stările pozitive vor fi permanente, nu vor pleca și nu se vor schimba niciodată. 

- atașamentul că un lucru poate să fie monopolar: doar pozitiv, doar sprijinitor, doar ușor etc. 

- atașamentul că un rezultat se poate atinge într-o singură formă; acea singură formă mă satisface.

- atașamentul că lucrurile trebuiau să fie altfel de cum au fost de fapt. 

Etc

Să mă agăț de aceste lucruri e dureros în două feluri: 

Întâi, însăși experiența de agățare mă consumă, îmi ia energie, îmi pune toată atenția acolo, mă tensionează și îmi răpește din bucuria experienței respective. Adică, ...

Dacă mă citești de mult, știi deja că-mi place să intru în tabuuri. De ce? Pentru că un tabu nescos la lumină și nevindecat generează o mulțime de probleme. Reprimările devin exprimări extreme ori denaturate. 

Un așa subiect e și cel al ejaculării precoce. Se pare că asta afectează cel puțin 25% dintre bărbați, deci este o situație mult mai răspândită decât am crede. Ba mai mult, aproape fiecare bărbat a trăit acest lucru măcar o dată în viață. 

Ce înseamnă tehnic ejacularea prematură? Conform unui studiu din Australia, se pare că există o medie mondială a „normalității” de 6,5 minute (de la penetrare până la ejaculare), pentru bărbații până în 30 de ani. Și scade odată cu vârsta; peste 51 de ani ajunge la 4,3 minute. Atenție! Asta e strict o măsurătoare tehnică a mediei, care nu ține cont de diferențe culturale și alte aspecte; tocmai de asta am pus între ghilimele „normalitatea”. Normalitatea = norma cuiva. Conform acestei norme, ce e mult sub acel timp, în special sub 2 minute, se...

 Mediu = condițiile în care un individ trăiește. Unde locuiește, cu cine își petrece timpul, ce muzică ascultă etc. 

Pe termen lung, mediul în care stai, câștigă. Adică ajunge să definească cine ești, cum gândești, ce meriți și ce poți să faci. Influențează calitatea discuțiilor, dimensiunea gândirii, pe ce îți dai energia, ce faci cu banii tăi, cum răspunzi la provocări etc.

Când eram copil, petreceam vacanțele de vară la bunici, la țară. Abia când reveneam la școală observam că m-am întors cu un accent puternic. Mediul mă schimbase. Apoi am observat asta, la mine și la alții, în numeroase alte contexte. Vedeam cum, petrecând suficient timp într-un mediu, preluam inconștient umorul, gesturile, gusturile, prejudecățile. Iar asta poate să devină o problemă.

Oricând nu-ți convin rezultatele din viața ta, oricare ar fi ele, te rog ai în vedere și mediul tău. Cum sunt rezultatele celor cu care îți petreci timpul? Dacă nu-s peste ale tale sau nu CAUTĂ responsabil să fie mai sus, acel med...

În ce ține de somn, provocările sunt cele două extreme: dorm prea mult, respectiv nu pot să dorm. Hai să ne uităm pe scurt la mesajele emoționale din spatele acestor extreme. 

1. Dorm prea mult. 

Pur fizic, organismul tău are nevoie de maximum 10 ore de somn. Pentru majoritatea adulților, sunt suficiente 8. Dacă vorbim de o nevoie mai mare, pe termen lung, ea este mai degrabă emoțională decât fizică. 

Somnul este o strategie de deconectare de la o viață care nu-mi convine. Când realitatea nu se ridică la înălțimea fanteziei mele, aleg să-mi dorm viața. E ca și cum aș spune „treziți-mă când e cum îmi place mie”. Doar că realitatea nu se schimbă, pentru că problema nu-i a realității, ci a propriilor așteptări. 

Când oamenii își dizolvă fanteziile și ies din „cum ar trebui să fie lucrurile”, somnul li se reglează. Atenție, resemnarea nu este egală cu dizolvarea fanteziilor. Resemnarea nu este acceptare. De fapt, resemnarea poate să alimenteze dormitul excesiv, pentru că ea este t...

(articol scris de Simina Pășcuță-Poroșnicu)

Există 4 niveluri în lucrul cu sine. Fiecare are farmecul său, dar când ajungi la al 4-lea, devii alchimistul vieții tale. Asta înseamnă că nu doar accepți și înțelegi provocările tale, ci ajungi să le și transformi în serviciul tău. Nu este vorba despre legea atracției sau vreun truc care-ți promite rezultate rapide, ci despre un proces logic și psihologic.

Dacă îl citești pe Dacian, cel mai probabil deja mănânci pe pâine dezvoltare personală. Probabil știi și ai testat mai multe tipuri de terapii sau tehnici de vindecare, care te-au dus până la un punct. 

Ei bine, în acest articol te invit să vezi cum poți să treci dincolo de acel punct. Cum să trezești Alchimistul din tine; cel care poate să transforme „plumbul” bagajului emoțional în aur - care să te îmbogățească nu doar pe tine, ci întreaga lume.  

Ca să faci asta, e nevoie să cunoști, experimentezi și transcenzi cele 4 niveluri ale lucrului cu sine de care vorbeam mai sus. Cu nivelul...

Te-ai luptat vreodată cu amânarea? Și dacă da, cât de departe te-a dus lupta asta? Nu prea departe, așa-i? Sau poate a funcționat, dar mai degrabă pe termen scurt.

Pentru că, de fapt, nu ar trebui să ne luptăm deloc. Adevărul este că lupta cu amânarea-i un foc alimentat de era dezvoltării personale sau, mai corect spus, a culturii de tip hustle (trage din greu). E plin de instrumente despre cum să trecem peste amânare; trucuri faine, de altfel, dar care vin adesea ca auto-impunere, nenatural.

Eu cred că amânarea este un ghid. Nu te lupți cu un ghid, ci asculți ce are de spus și te adaptezi. Amânarea nu este separată de tine. Creierul nu te-ar opri să faci ceva (sau să-l faci acum) dacă nu ar avea un motiv. 

Sunt 3 motive principale pentru care amânăm:

1. Teama de o durere. 
2. Lipsa de claritate.
3. Lipsa de congruență. 
4. Teama de o durere.

Amâni pentru că ai o durere asociată cu ceva din acea activitate. Sau cu altceva ce s-ar întâmpla dacă te-ai ocupa de acea activitate. De exemp...

Ne temem de frică, fugim de ea, ne spunem unii altora „nu-ți fie frică!” Dar această emoție are o mulțime de mesaje pentru noi. Dacă o reprimăm și încercăm să o controlăm, rămânem fără acele lecții. Care sunt acele lecții și beneficii?

Ca să pot să răspund la asta, dă-mi voie să explic întâi cum văd eu frica. Avem 3 premise:

1. Este o percepție că urmează să experimentez ceva dureros în viitor. 
2. Dureros înseamnă fie că întâlnesc ceva ce resping, fie că pierd ceva de care sunt atașat. 
3. Astfel, opusul fricii este atașamentul nesănătos (fantezia). 

Fanteziile hrănesc fricile. O minte atașată e plină de frică. O minte detașată e liberă de frică. 

Atașarea de fericire creează frica de tristețe. Atașarea de viață acutizează frica de moarte. Atașarea de laudă creează frica de critică. Și așa mai departe. 

Deci frica este un senzor pentru când suntem atașați. De ce o percepem ca dușman atunci? Simplu. Pentru că suntem atașați. :)) De ce anume? De gândirea pozitivă. De emoțiile pozit...