(articol scris de Simina Pășcuță-Poroșnicu)

Există 4 niveluri în lucrul cu sine. Fiecare are farmecul său, dar când ajungi la al 4-lea, devii alchimistul vieții tale. Asta înseamnă că nu doar accepți și înțelegi provocările tale, ci ajungi să le și transformi în serviciul tău. Nu este vorba despre legea atracției sau vreun truc care-ți promite rezultate rapide, ci despre un proces logic și psihologic.

Dacă îl citești pe Dacian, cel mai probabil deja mănânci pe pâine dezvoltare personală. Probabil știi și ai testat mai multe tipuri de terapii sau tehnici de vindecare, care te-au dus până la un punct. 

Ei bine, în acest articol te invit să vezi cum poți să treci dincolo de acel punct. Cum să trezești Alchimistul din tine; cel care poate să transforme „plumbul” bagajului emoțional în aur - care să te îmbogățească nu doar pe tine, ci întreaga lume.  

Ca să faci asta, e nevoie să cunoști, experimentezi și transcenzi cele 4 niveluri ale lucrului cu sine de care vorbeam mai sus. Cu nivelul...

Te-ai luptat vreodată cu amânarea? Și dacă da, cât de departe te-a dus lupta asta? Nu prea departe, așa-i? Sau poate a funcționat, dar mai degrabă pe termen scurt.

Pentru că, de fapt, nu ar trebui să ne luptăm deloc. Adevărul este că lupta cu amânarea-i un foc alimentat de era dezvoltării personale sau, mai corect spus, a culturii de tip hustle (trage din greu). E plin de instrumente despre cum să trecem peste amânare; trucuri faine, de altfel, dar care vin adesea ca auto-impunere, nenatural.

Eu cred că amânarea este un ghid. Nu te lupți cu un ghid, ci asculți ce are de spus și te adaptezi. Amânarea nu este separată de tine. Creierul nu te-ar opri să faci ceva (sau să-l faci acum) dacă nu ar avea un motiv. 

Sunt 3 motive principale pentru care amânăm:

1. Teama de o durere. 
2. Lipsa de claritate.
3. Lipsa de congruență. 
4. Teama de o durere.

Amâni pentru că ai o durere asociată cu ceva din acea activitate. Sau cu altceva ce s-ar întâmpla dacă te-ai ocupa de acea activitate. De exemp...

Ne temem de frică, fugim de ea, ne spunem unii altora „nu-ți fie frică!” Dar această emoție are o mulțime de mesaje pentru noi. Dacă o reprimăm și încercăm să o controlăm, rămânem fără acele lecții. Care sunt acele lecții și beneficii?

Ca să pot să răspund la asta, dă-mi voie să explic întâi cum văd eu frica. Avem 3 premise:

1. Este o percepție că urmează să experimentez ceva dureros în viitor. 
2. Dureros înseamnă fie că întâlnesc ceva ce resping, fie că pierd ceva de care sunt atașat. 
3. Astfel, opusul fricii este atașamentul nesănătos (fantezia). 

Fanteziile hrănesc fricile. O minte atașată e plină de frică. O minte detașată e liberă de frică. 

Atașarea de fericire creează frica de tristețe. Atașarea de viață acutizează frica de moarte. Atașarea de laudă creează frica de critică. Și așa mai departe. 

Deci frica este un senzor pentru când suntem atașați. De ce o percepem ca dușman atunci? Simplu. Pentru că suntem atașați. :)) De ce anume? De gândirea pozitivă. De emoțiile pozit...

Nevoia de conexiune și apartenență e una dintre cele 6 nevoi umane fundamentale. O avem fiecare dintre noi, chiar dacă nu toți o exprimăm la fel.

Dacă ai văzut Naufragiatul, probabil îți amintești de Wilson, mingea personificată de eroul filmului. Acea scenă arată că inclusiv în singurătate tot avem nevoie de forme de conexiune. 

Provocarea este că uneori nu știm să cerem sănătos și conștient această nevoie. Cauza? Diverse tipare, răni, lipsa de educație emoțională etc. Vreau să-ți prezint 12 moduri în care cerem conexiune, unele mai evidente și altele mai ascunse, ca să le poți recunoaște la tine și la ceilalți, în orice fel de relații. 

1. Spunem că avem nevoie.

E cazul ideal, pentru că implică o procesare conștientă, asumată, a nevoii. Se întâmplă cam în 5% dintre cazuri. 

2. Cerem prin comportamente care invită explicit. 

E tot o formă sănătoasă. Arătăm că avem nevoie de conexiune, prin faptul că îmbrățișăm, împărtășim, ne vulnerabilizăm, plângem, zâmbim, privim în ochi...

 „Un lucru pe care nu-l pot tolera este minciuna!”, mi-a spus o clientă, supărată pe partener, care îi ascunsese niște decizii financiare. 

E natural să ne deranjeze minciuna. E natural să nu o încurajăm. Dar ce vreau să-ți spun prin acest articol e că, de multe ori, ne deranjează pentru că nu o înțelegem. Ba mai mult, că uneori comportamentele noastre îi încurajează pe ceilalți să mintă. 

Așa că azi mi-am propus să fiu avocatul minciunii (îmi asum orice huiduieli). :)

 Dă-mi voie să încep prin a-ți spune, din drag, că și tu ești un mincinos. La fel și eu. Poate mai rafinați, dar tot mincinoși. Dacă recunoaștem asta, reducem din judecată și din tiparul justițiar. Hai să nu ne mințim — nu le suntem superiori celor care au mințit.

 Atenție, prin minciună nu mă refer doar la informații false explicite. Sunt cel puțin încă 9 alte forme de minciună:

1. Când exagerezi un eveniment, un detaliu, o stare etc. 
2. Când încalci o promisiune sau ai lăsat pe cineva să creadă că se poate baza...

Termenul „bagaj emoțional” e foarte popular deja. Însă, ca la orice temă discutată mult, apar și tot soiul de mituri. În acest articol, te invit să recadrăm echilibrat 3 astfel de idei, ca să poți să produci mai multă vindecare pentru tine și cei apropiați. Mai precis, că:

1. Bagajul emoțional vine doar din momentele de traumă

2. Există oameni care par că nu au un astfel de bagaj.

3. Bagajul e de vină pentru provocările mele.

Le luăm pe rând:

1. Bagajul emoțional vine doar din momentele de traumă.

Prima dată, hai să definim acest bagaj. El se referă la toate REACȚIILE IRAȚIONALE ale unui om, ca niște butoane, care arată că există un declanșator din trecut, deci un „bagaj” care îl guvernează. Creierul a tras o concluzie despre un eveniment sau N evenimente, a generalizat-o, iar acum răspunde AUTOMAT la stimuli asemănători, fără ca rațiunea să aibă prea mult control.

Acum, oamenii vorbesc despre bagajul emoțional când fac referire la lucruri negative, apăsătoare din trecut. Tata...

Sunt de acord că e mai ușor să vezi complexele de inferioritate. Lipsa de încredere, de exprimare, de acțiune sau de a cere ce meriți. Dar asta nu înseamnă că tiparele superioare, de mândrie, sunt mai rare. De fapt, nu există complex de inferioritate fără unul de superioritate. Doar că, adesea, aceste complexe superioare sunt suficient de șmechere și se deghizează în ceva inofensiv. Hai să ne uităm la 3 astfel de exemple.

1. Victima.

Ai fi zis vreodată că tiparul de victimă este mândru? Nu prea, așa-i? Vezi ce bine se știe deghiza?

De ce e mândru? Ce își dorește victima, când îți povestește ce i s-a întâmplat, ce nedreptăți i s-au făcut? Își dorește să să îi crezi povestea. „Săracul de tine! Ce răi au fost ceilalți cu tine! Ce aspru te-a bătut soarta!” Când spui așa ceva, pentru mintea victimei e o victorie. „L-am mai câștigat pe unul de partea mea!” Vezi mândria?

Dacă tot ce își dorea era să împărtășească, iar apoi să schimbe ceva în viața ei, victima ar fi început să lucreze cu s...