Suferința nu ocolește pe nimeni. E pur și simplu parte din viață. Și totuși, pare că unii oameni o experimentează mai mult decât alții. Chiar unii oameni care, teoretic, n-ar avea atâtea motive de suferință, suferă mai mult. De ce?

Pentru că sursa suferinței este în noi. Și se numește agățare. Sau, cum o numea Buddha, atașament. Ce atașament? Depinde ce suferință. Ca exemple: 

- atașamentul că lucrurile și stările pozitive vor fi permanente, nu vor pleca și nu se vor schimba niciodată. 

- atașamentul că un lucru poate să fie monopolar: doar pozitiv, doar sprijinitor, doar ușor etc. 

- atașamentul că un rezultat se poate atinge într-o singură formă; acea singură formă mă satisface.

- atașamentul că lucrurile trebuiau să fie altfel de cum au fost de fapt. 

Etc

Să mă agăț de aceste lucruri e dureros în două feluri: 

Întâi, însăși experiența de agățare mă consumă, îmi ia energie, îmi pune toată atenția...

Dacă mă citești de mult, știi deja că-mi place să intru în tabuuri. De ce? Pentru că un tabu nescos la lumină și nevindecat generează o mulțime de probleme. Reprimările devin exprimări extreme ori denaturate. 

Un așa subiect e și cel al ejaculării precoce. Se pare că asta afectează cel puțin 25% dintre bărbați, deci este o situație mult mai răspândită decât am crede. Ba mai mult, aproape fiecare bărbat a trăit acest lucru măcar o dată în viață. 

Ce înseamnă tehnic ejacularea prematură? Conform unui studiu din Australia, se pare că există o medie mondială a „normalității” de 6,5 minute (de la penetrare până la ejaculare), pentru bărbații până în 30 de ani. Și scade odată cu vârsta; peste 51 de ani ajunge la 4,3 minute. Atenție! Asta e strict o măsurătoare tehnică a mediei, care nu ține cont de diferențe culturale și alte aspecte; tocmai de asta am pus între ghilimele „normalitatea”....

 Mediu = condițiile în care un individ trăiește. Unde locuiește, cu cine își petrece timpul, ce muzică ascultă etc. 

Pe termen lung, mediul în care stai, câștigă. Adică ajunge să definească cine ești, cum gândești, ce meriți și ce poți să faci. Influențează calitatea discuțiilor, dimensiunea gândirii, pe ce îți dai energia, ce faci cu banii tăi, cum răspunzi la provocări etc.

Când eram copil, petreceam vacanțele de vară la bunici, la țară. Abia când reveneam la școală observam că m-am întors cu un accent puternic. Mediul mă schimbase. Apoi am observat asta, la mine și la alții, în numeroase alte contexte. Vedeam cum, petrecând suficient timp într-un mediu, preluam inconștient umorul, gesturile, gusturile, prejudecățile. Iar asta poate să devină o problemă.

Oricând nu-ți convin rezultatele din viața ta, oricare ar fi ele, te rog ai în vedere și mediul tău. Cum sunt rezultatele celor cu...

În ce ține de somn, provocările sunt cele două extreme: dorm prea mult, respectiv nu pot să dorm. Hai să ne uităm pe scurt la mesajele emoționale din spatele acestor extreme. 

1. Dorm prea mult. 

Pur fizic, organismul tău are nevoie de maximum 10 ore de somn. Pentru majoritatea adulților, sunt suficiente 8. Dacă vorbim de o nevoie mai mare, pe termen lung, ea este mai degrabă emoțională decât fizică. 

Somnul este o strategie de deconectare de la o viață care nu-mi convine. Când realitatea nu se ridică la înălțimea fanteziei mele, aleg să-mi dorm viața. E ca și cum aș spune „treziți-mă când e cum îmi place mie”. Doar că realitatea nu se schimbă, pentru că problema nu-i a realității, ci a propriilor așteptări. 

Când oamenii își dizolvă fanteziile și ies din „cum ar trebui să fie lucrurile”, somnul li se reglează. Atenție, resemnarea nu este egală cu dizolvarea fanteziilor. Resemnarea nu...

(articol scris de Simina Pășcuță-Poroșnicu)

Există 4 niveluri în lucrul cu sine. Fiecare are farmecul său, dar când ajungi la al 4-lea, devii alchimistul vieții tale. Asta înseamnă că nu doar accepți și înțelegi provocările tale, ci ajungi să le și transformi în serviciul tău. Nu este vorba despre legea atracției sau vreun truc care-ți promite rezultate rapide, ci despre un proces logic și psihologic.

Dacă îl citești pe Dacian, cel mai probabil deja mănânci pe pâine dezvoltare personală. Probabil știi și ai testat mai multe tipuri de terapii sau tehnici de vindecare, care te-au dus până la un punct. 

Ei bine, în acest articol te invit să vezi cum poți să treci dincolo de acel punct. Cum să trezești Alchimistul din tine; cel care poate să transforme „plumbul” bagajului emoțional în aur - care să te îmbogățească nu doar pe tine, ci întreaga lume.  

Ca să faci asta, e nevoie să...

Te-ai luptat vreodată cu amânarea? Și dacă da, cât de departe te-a dus lupta asta? Nu prea departe, așa-i? Sau poate a funcționat, dar mai degrabă pe termen scurt.

Pentru că, de fapt, nu ar trebui să ne luptăm deloc. Adevărul este că lupta cu amânarea-i un foc alimentat de era dezvoltării personale sau, mai corect spus, a culturii de tip hustle (trage din greu). E plin de instrumente despre cum să trecem peste amânare; trucuri faine, de altfel, dar care vin adesea ca auto-impunere, nenatural.

Eu cred că amânarea este un ghid. Nu te lupți cu un ghid, ci asculți ce are de spus și te adaptezi. Amânarea nu este separată de tine. Creierul nu te-ar opri să faci ceva (sau să-l faci acum) dacă nu ar avea un motiv. 

Sunt 3 motive principale pentru care amânăm:

1. Teama de o durere. 
2. Lipsa de claritate.
3. Lipsa de congruență. 

1. Teama de o durere.

Amâni pentru că ai o durere asociată cu ceva din acea activitate. Sau cu...

Ne temem de frică, fugim de ea, ne spunem unii altora „nu-ți fie frică!” Dar această emoție are o mulțime de mesaje pentru noi. Dacă o reprimăm și încercăm să o controlăm, rămânem fără acele lecții. Care sunt acele lecții și beneficii?

Ca să pot să răspund la asta, dă-mi voie să explic întâi cum văd eu frica. Avem 3 premise:

1. Este o percepție că urmează să experimentez ceva dureros în viitor. 
2. Dureros înseamnă fie că întâlnesc ceva ce resping, fie că pierd ceva de care sunt atașat. 
3. Astfel, opusul fricii este atașamentul nesănătos (fantezia). 

Fanteziile hrănesc fricile. O minte atașată e plină de frică. O minte detașată e liberă de frică. 

Atașarea de fericire creează frica de tristețe. Atașarea de viață acutizează frica de moarte. Atașarea de laudă creează frica de critică. Și așa mai departe. 

Deci frica este un senzor pentru când suntem atașați. De ce o percepem ca dușman atunci?...

Nevoia de conexiune și apartenență e una dintre cele 6 nevoi umane fundamentale. O avem fiecare dintre noi, chiar dacă nu toți o exprimăm la fel.

Dacă ai văzut Naufragiatul, probabil îți amintești de Wilson, mingea personificată de eroul filmului. Acea scenă arată că inclusiv în singurătate tot avem nevoie de forme de conexiune. 

Provocarea este că uneori nu știm să cerem sănătos și conștient această nevoie. Cauza? Diverse tipare, răni, lipsa de educație emoțională etc. Vreau să-ți prezint 12 moduri în care cerem conexiune, unele mai evidente și altele mai ascunse, ca să le poți recunoaște la tine și la ceilalți, în orice fel de relații. 

1. Spunem că avem nevoie.

E cazul ideal, pentru că implică o procesare conștientă, asumată, a nevoii. Se întâmplă cam în 5% dintre cazuri. 

2. Cerem prin comportamente care invită explicit. 

E tot o formă sănătoasă. Arătăm că avem nevoie de conexiune, prin faptul că...

 „Un lucru pe care nu-l pot tolera este minciuna!”, mi-a spus o clientă, supărată pe partener, care îi ascunsese niște decizii financiare. 

E natural să ne deranjeze minciuna. E natural să nu o încurajăm. Dar ce vreau să-ți spun prin acest articol e că, de multe ori, ne deranjează pentru că nu o înțelegem. Ba mai mult, că uneori comportamentele noastre îi încurajează pe ceilalți să mintă. 

Așa că azi mi-am propus să fiu avocatul minciunii (îmi asum orice huiduieli). :)

 Dă-mi voie să încep prin a-ți spune, din drag, că și tu ești un mincinos. La fel și eu. Poate mai rafinați, dar tot mincinoși. Dacă recunoaștem asta, reducem din judecată și din tiparul justițiar. Hai să nu ne mințim — nu le suntem superiori celor care au mințit.

 Atenție, prin minciună nu mă refer doar la informații false explicite. Sunt cel puțin încă 9 alte forme de minciună:

1. Când exagerezi un eveniment, un...

Dacă întrebi 100 de oameni dacă își doresc libertate financiară, aproape toți vor spune că da.

Dintre ei, probabil jumătate au mai mult decât o dorință; și-au pus un obiectiv clar. 

Dar dintre cei care și-au pus un obiectiv, peste 80% se păcălesc că-l vor și atinge.

De ce? Un obiectiv (viitor) care nu devine obicei (prezent) e o iluzie. Un proiect (viitor) care nu devine proces (prezent) e o iluzie. Orice spui că-ți dorești sau orice țintă ți-ai pus, dacă nu se vede în viața ta de zi cu zi, în STAREA și COMPORTAMENTELE tale, e o iluzie care probabil va veni cu dezamăgire și frustrare. 

Dacă atâția oameni spun că libertatea financiară este importantă, dacă depun efortul să-și pună obiective, oare cum de nu se și vede asta în viața lor cotidiană? Răspunsul e simplu. Dă-mi voie să îl prezint printr-o poveste reală, pe care am citit-o recent într-o carte istorică.

Când febra după aur a ajuns în...