Sunt 3 comportamente pe care poți să le ai legat de rănile tale emoționale. Să fugi de ele, să le lucrezi, respectiv să te păcălești că le lucrezi, băgându-le sub preș. Cel mai dăunător este al treilea. Pentru că CREZI că lucrezi și că ai progres, așa că te disociezi de realitate și trăiești într-o bulă.

Într-o astfel de bulă riscăm să intrăm când folosim afirmații. Poate le știi cu alt nume, ca mantre sau declarații. Toate sunt fraze pe care le repeți, menite să te ajute să depășești o situație, să instalezi un obicei etc.

Indiferent cum le-ai folosi, afirmațiile au câteva plusuri faine. Cel principal este că reduc limbajul negativ despre sine, care lovește atât în încrederea de sine, cât și în prosperitate și imunitate.

De cealaltă parte, dacă le folosești greșit, pot să dăuneze serios. Dacă devin un refugiu de la realitatea pe care o simți, nu rezolvi nimic. Negând o problemă e cea mai proastă soluție de rezolvare. Negând realitatea, acutizezi suferința. Degeaba îți spui „sunt fr...

Cât de multe postări am văzut în ultimele luni despre zona de confort! Probabil ai văzut și tu. Poate știi celebra imagine, cu cercul confortului, al fricii, al învățării și al creșterii. Arăta fain și motivațional, așa-i?

Ei bine, aș vrea să-ți spun că această imagine îți vinde un mit și duce, adesea, tocmai la efectul invers - adică la demotivare și critică de sine. Dă-mi voie să explic de ce. 

Premisa de la care pornește teoria zonei de confort este că omul, prin natura lui, este LENEȘ. 

Fals. Lenea, comoditatea, dorința de confort, amânarea, tărăgănarea, distragerile - toate astea sunt simptome că lucrul nefăcut nu este destul de valoros pentru cineva.

Știu cum sună asta, mai ales pentru cineva care crede despre sine că dezvoltarea personală e importantă. Cum adică, faptul că amână să citească îi arată că nu-i așa? Exact.

La fel și pentru cineva care crede că banii, familia sau sănătatea sunt importante, dar nu se vede în acțiunile sale. 

Deci fiecare dintre noi suntem leneși...

Zilele trecute, o prietenă mi-a scris așa: „Trebuie să fiu mai responsabilă [pe o anumită temă]. Mi-e frică să mai greșesc. Cum să fac?”

Răspunsul meu a fost următorul: „Dacă spui să MAI greșesc, problema nu este frica, ci VINA de la bază.”

Iată unul dintre cele mai mari secrete despre frica de a greși (inclusiv de a eșua sau a dezamăgi). Și anume, că rădăcina acestei frici este în trecut, într-un moment sau mai multe pentru care te-ai învinovățit. Nu poți să ai frica asta fără urme din trecut.

Iată procesul pe care ți-l propun:

1. Identifică ce anume îți dorești să obții.
2. Identifică ce „greșeală” ți-e cel mai teamă să faci, în drumul spre acel rezultat.
3. Găsește momente concrete din trecut pe care le asociezi cu acea greșeală, momente când există vină sau autocritică.
4. Să spui despre ceva că este o „greșeală” înseamnă că ai perceput că o anumită acțiune a adus cuiva mai multe minusuri decât plusuri, mai multă durere decât plăcere, mai multe costuri decât beneficii. De aceea, gânde
...

Lăudată mai e încrederea în sine! 😎

Sunt sigur că știi la ce mă refer, pentru că și tu, cel puțin o dată, ai fost evaluat(ă) pe baza încrederii în tine. În cuplu, în cercul de prieteni sau la un job, ai auzit fie „Nu ai încredere în tine!”, „Transmiți neîncredere!”, fie „Vai, ce-mi place că ai încredere în tine!”, „Ține-o tot așa!” etc

Dacă ești în tabăra celor evaluați ca „încrezători”, în teorie nu ai nicio problemă. Dar dacă ești în prima tabără, conform societății, ai mari probleme. Soluția care ți se vinde? Luptă. Crește-ți încrederea în tine. Du-te la cursuri despre asta. Citește citate motivaționale. Poate, poate, magia o avea loc.

Dar dacă ți-aș spune că toate astea sunt un mit? Unul subtil, nespus în dezvoltarea personală, pentru că pe el se bazează și ea.  Dacă ți-aș spune că încrederea și neîncrederea vin doar împreună, la pachet?

Uite un exemplu concret. O clientă îmi povestea despre un moment când tatăl ei le-a arătat rudelor o notă slabă din carnet. În acel moment, ea a simți...

(timp de citire: 8 minute)
Scriu acest articol conștient că fix cine are cea mai mare nevoie de el… nu va citi. Sau nu va crede. Dar asta nu pot să controlez, așa că îmi fac partea. :)

Ce este sărăcia?

În niciun caz lipsa banilor. Dacă te-aș întreba ce este prostia, oare mi-ai spune că e lipsa cunoștințelor? Nu. Sunt sigur că ai văzut oamenii care aveau și prostie, și cunoștințe gârlă. Și oameni fără cunoștințe, dar foarte inteligenți și înțelepți. De fapt, prostia este mentalitatea ignoranței. La fel, sărăcia este mentalitatea de lipsă.

Da, un simptom este și lipsa de bani. Dar merge pe toate ariile vieții. În lipsă de libertate, de sănătate, de tihnă, liniște, control, împlinire profesională, împlinire în relații, exprimare etc. Astea toate sunt forme de sărăcie.

 Dacă te regăsești în oricare dintre puncte sau dacă ai în jurul tău oameni dragi, pe care îi vezi că se zbat în această mentalitate de lipsă, am o soluție. De fapt, chiar 7. Sunt 7 reguli pentru o mentalitate și viață ab...

Sunt mulți care pretind că au lăsat trecutul în spate. „Ce-a fost, a fost! Am trecut peste! Ce atâta analiză? Trăiește în prezent!” Însă, de obicei, asemenea replici sunt strategii de negare și disociere.

Invitația la a trăi în prezent e înțeleaptă, dar dacă vine dintr-o negare, e ca și cum ai îngrămădi gunoiul sub preș și ai pretinde că nu-i nimic acolo. Asta creează un efect de bumerang, care, în timp, acutizează problemele. 

Cum știi când cineva își neagă rănile emoționale? Iată 7 semne și simptome:

1. Se plânge de contextul său prezent. Asta înseamnă că, de fapt, se plânge de trecutul care a condus la acest prezent.

2. Refuză să vorbească despre trecut sau e vizibil emoțional legat de asta. Orice creează emoție e bagaj. Orice menține mintea clară e echilibrat, vindecat.

3. Se compară deseori cu alții și poți să „citești” o mândrie sau o rușine ascunsă.

4. Folosește adjective extreme când vorbește despre experiențe sau oameni din trecut. O etichetă extremă, de tipul „horror”, ...

Cei care vor să controleze totul primesc mai multe evenimente incontrolabile, mai mult haos. E valabil în fiecare domeniu al vieții.

Vrei să îți controlezi emoțiile? Apar momente vulcanice, ieșiri exagerate.

Vrei să îți controlezi angajații? Vor începe să te vorbească pe la spate, să creeze probleme și să plece. Multe provocări de business își au rădăcina în mania de control.

Vrei să îți controlezi partenerul? Vei obține distanță emoțională și viziuni tot mai diferite.

Vrei excesiv să îți controlezi imaginea fizică? Ceva o să se întâmple ca să te percepi insuficient de arătos sau frumoasă. Cele mai frumoase persoane cu care am lucrat terapeutic aveau cele mai mari complexe pe aria fizică.

Vrei să controlezi fiecare bănuț, să nu-ți scape ceva? O să apară cheltuieli neprevăzute și percepția de haos legat de viitor.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nevoia de prea mult control arată o frică legată de opus. Iar nouă ne este frică doar dacă avem în prezent percepția acelui lucru (sau ...

Cu ceva timp în urmă am lansat o provocare în grupul de absolvenți ai unui curs de-al meu. Să găsim 100 de beneficii ale perioadei Co-Vid, luând în calcul atât componenta virală, cât și cea de carantină.

De ce am făcut asta? Pentru că emoțiile intense ne pot guverna viața. Nu ești lucid nici când ești îndrăgostit, amăgit, nici când ești dezamăgit, repulsiv sau îngrozit. În emoție, pierzi contactul cu misiunea ta și inclusiv cu sănătatea ta. De asta emoțiile, mai ales în această perioadă, fac mai multe daune decât virusul.

De fapt, virusul este neutru; e doar informație. Modul în care celulele noastre decodează acea informație este ce contează. Iar această decodare este puternic legată de emoții. De asta te îmbolnăvești mult mai ușor în perioade de stres.

Virușii sunt parte din noi. De fapt, medicina a demonstrat de prin 2003 că aproximativ 8% din genomul uman e construit din secvențe care au fost retroviruși invazivi la origine. Suntem 8% viruși. Pentru că virușii, la fel ca orice altceva...

Pentru majoritatea dintre noi, sexul este un subiect tabu. Cultura vestică, patriarhală și iudaică, a reușit cumva să creeze percepția unui monstru din ceva la fel de natural precum mâncatul.

Era un film italian vechi, unde era un călugăr care s-a dus în excursie, pe plajă, cu câțiva copii, cam pe la clasa I. Unii au luat-o în față, în timp ce călugărul îi aduna pe cei din spate. Cei din față s-au întâlnit cu o femeie, pe care o salută și o întreabă ce face.

Ea le răspunde „sunt o prostituată”. Copiii nu înțeleg ce înseamnă asta, dar unul dintre băieți spune „e o femeie care face anumite lucruri dacă o plătești.” Copiii întreabă: „Ar face și pentru noi acele lucruri, dacă o plătim?” „De ce nu?”, a răspuns ea. „Ce vreți să fac?”

Singurul lucru la care s-au gândit copiii a fost ca ea să-și dea jos hainele. Ea face asta, iar ei se miră și chicotesc. Nu știu ce altceva să-i ceară, așa că o întreabă dacă vrea să danseze. Și încep toți să bată din palme și să danseze, bucurându-se cu poft...