Zilele trecute, o prietenă mi-a scris așa: „Trebuie să fiu mai responsabilă [pe o anumită temă]. Mi-e frică să mai greșesc. Cum să fac?”

Răspunsul meu a fost următorul: „Dacă spui să MAI greșesc, problema nu este frica, ci VINA de la bază.”

Iată unul dintre cele mai mari secrete despre frica de a greși (inclusiv de a eșua sau a dezamăgi). Și anume, că rădăcina acestei frici este în trecut, într-un moment sau mai multe pentru care te-ai învinovățit. Nu poți să ai frica asta fără urme din trecut.

Iată procesul pe care ți-l propun:

1. Identifică ce anume îți dorești să obții.
2. Identifică ce „greșeală” ți-e cel mai teamă să faci, în drumul spre acel rezultat.
3. Găsește momente concrete din trecut pe care le asociezi cu acea greșeală, momente când există vină sau autocritică.
4. Să spui despre ceva că este o „greșeală” înseamnă că ai perceput că o anumită acțiune a adus cuiva mai multe minusuri decât...

Scriu acest articol conștient că fix cine are cea mai mare nevoie de el… nu va citi. Sau nu va crede. Dar asta nu pot să controlez, așa că îmi fac partea. :)

 Ce este sărăcia?

În niciun caz lipsa banilor. Dacă te-aș întreba ce este prostia, oare mi-ai spune că e lipsa cunoștințelor? Nu. Sunt sigur că ai văzut oamenii care aveau și prostie, și cunoștințe gârlă. Și oameni fără cunoștințe, dar foarte inteligenți și înțelepți. De fapt, prostia este mentalitatea ignoranței. La fel, sărăcia este mentalitatea de lipsă.

 Da, un simptom este și lipsa de bani. Dar merge pe toate ariile vieții. În lipsă de libertate, de sănătate, de tihnă, liniște, control, împlinire profesională, împlinire în relații, exprimare etc. Astea toate sunt forme de sărăcie.

 Dacă te regăsești în oricare dintre puncte sau dacă ai în jurul tău oameni dragi, pe care îi vezi că se zbat în această mentalitate de lipsă, am...

Sunt mulți care pretind că au lăsat trecutul în spate. „Ce-a fost, a fost! Am trecut peste! Ce atâta analiză? Trăiește în prezent!” Însă, de obicei, asemenea replici sunt strategii de negare și disociere.

Invitația la a trăi în prezent e înțeleaptă, dar dacă vine dintr-o negare, e ca și cum ai îngrămădi gunoiul sub preș și ai pretinde că nu-i nimic acolo. Asta creează un efect de bumerang, care, în timp, acutizează problemele. 

Cum știi când cineva își neagă rănile emoționale? Iată 7 semne și simptome:

1. Se plânge de contextul său prezent. Asta înseamnă că, de fapt, se plânge de trecutul care a condus la acest prezent.

2. Refuză să vorbească despre trecut sau e vizibil emoțional legat de asta. Orice creează emoție e bagaj. Orice menține mintea clară e echilibrat, vindecat.

3. Se compară deseori cu alții și poți să „citești” o mândrie sau o rușine ascunsă.

4. Folosește...

Cei care vor să controleze totul primesc mai multe evenimente incontrolabile, mai mult haos. E valabil în fiecare domeniu al vieții.

Vrei să îți controlezi emoțiile? Apar momente vulcanice, ieșiri exagerate.

Vrei să îți controlezi angajații? Vor începe să te vorbească pe la spate, să creeze probleme și să plece. Multe provocări de business își au rădăcina în mania de control.

Vrei să îți controlezi partenerul? Vei obține distanță emoțională și viziuni tot mai diferite.

Vrei excesiv să îți controlezi imaginea fizică? Ceva o să se întâmple ca să te percepi insuficient de arătos sau frumoasă. Cele mai frumoase persoane cu care am lucrat terapeutic aveau cele mai mari complexe pe aria fizică.

Vrei să controlezi fiecare bănuț, să nu-ți scape ceva? O să apară cheltuieli neprevăzute și percepția de haos legat de viitor.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nevoia de prea mult control arată o frică legată de opus. Iar nouă...

Sunt de acord că e mai ușor să vezi complexele de inferioritate. Lipsa de încredere, de exprimare, de acțiune sau de a cere ce meriți. Dar asta nu înseamnă că tiparele superioare, de mândrie, sunt mai rare. De fapt, nu există complex de inferioritate fără unul de superioritate. Doar că, adesea, aceste complexe superioare sunt suficient de șmechere și se deghizează în ceva inofensiv. Hai să ne uităm la 3 astfel de exemple.

1. Victima.

Ai fi zis vreodată că tiparul de victimă este mândru? Nu prea, așa-i? Vezi ce bine se știe deghiza?

De ce e mândru? Ce își dorește victima, când îți povestește ce i s-a întâmplat, ce nedreptăți i s-au făcut? Își dorește să să îi crezi povestea. „Săracul de tine! Ce răi au fost ceilalți cu tine! Ce aspru te-a bătut soarta!” Când spui așa ceva, pentru mintea victimei e o victorie. „L-am mai câștigat pe unul de partea mea!” Vezi mândria?

Multe mituri s-au creat în jurul misiunii. Atât de multe, încât ideea a ajuns să aibă mai mult valoare teoretică. De aceea, înțeleg de ce antreprenorii au ignorat, amânat sau tratat superficial acest aspect. „Lasă-mă, frate, cu poveștile!” 

Problema este că misiunea REALĂ nu e teoretică. Nici neînsemnată. Și nici opțională. De fapt, este fundația care influențează tot ce construiești deasupra ei. Poți să ai o fundație puternică sau una șubredă, în funcție de câtă importanță îi dai. Exagerez? Tu decizi.

Cum răspunzi la tentații și presiuni

Te rog gândește-te la doi oameni din viața ta, pe care îi cunoști cât de cât. Unul să fie cineva vizibil dedicat unei misiuni personale, iar celălalt să fie cineva total străin de rostul lui în viață. Ai câte un exemplu din fiecare? :)

Acum, te invit să-ți imaginezi că în viața celor doi apare o tentație, ceva ce presupune plăcere,...

Oricând ai așteptarea ca partenerul tău să se schimbe, iubești imaginea ta despre el sau ea și nu omul în sine. De aceea, când cineva îmi spune în coaching că „trec printr-o dezamăgire”, răspunsul meu este „din ce amăgire te-a scos?”

Oricând ai fost dezamăgit/ă în relația de cuplu, ai primit o invitație la iubire. Pentru că înainte de dez-amăgire, erai în amăgire despre celălalt, adică erai în relație cu o iluzie. Și într-o asemenea dinamică, niciunul dintre parteneri nu simte iubire. Astfel, deși nu pare, dezamăgirea e prietenul tău. Te scoate din iluzie și îți arată omul ca întreg. Îl accepți cu tot ce vine la pachet? Sau îi atribui în continuare, ca unui zeu, doar trăsături pozitive?

Cu cât vei vrea mai mult să schimbi un om, cu atât el va opune mai multă rezistență. Pentru că asta-i natura Universului, să ne oprească dorințele puternic polarizate....

Jocurile de putere în cuplu sunt inevitabile. Da, chiar și pentru cei care se consideră ființe conștiente, care au depășit dualitatea materială. Realitatea este că te afli în continuare în materie, ceea ce te face (cel puțin) pe jumătate animal. :)

Dincolo de faptul că sunt inevitabile, jocurile de putere sunt NECESARE. Ca să înțelegi de ce, dă-mi voie să te întreb 2 lucruri:

Ce-l face pe un om să își dorească să domine? Ce nevoi emoționale are? Nu se simte în control în viața lui și nu se simte suficient de important (semnificație). De asta caută, subconștient, un partener despre care să creadă că poate să-l domine.

A doua întrebare, ce-l face să își dorească să fie dominat? Faptul că nu se simte protejat (siguranță) și nici conectat (apartenență). Un individ cu aceste nevoi pregnante va căuta, subconștient, un partener în fața căruia să lase percepția supunerii.

Astfel, să domini și să fii dominat = să satisfaci 4...

Când Magda le-a povestit prietenelor despre iubitul ei, l-a lăudat cât e de independent. Dar când am ajuns să lucrez cu ea, în fața mea i-a criticat independența. Pentru că, ghici ce, aceeași trăsătură era o calitate profesională și socială, dar un defect în relație. Fiind independent, nu
prețuia relația de cuplu la fel de mult ca ea.

Se naște o întrebare: Cum decide un individ ce e calitate și ce e defect? Răspunsul se află în valorile sale. Dacă percepe că o trăsătură a partenerului îi servește valorile, o va numi calitate. Iar dacă o percepe că-i încurcă sau dăunează valorilor, o va numi defect.

Dar în Realitatea cu R mare, toate trăsăturile sunt neutre. Mintea umană dă evaluarea pozitivă sau negativă, în raport cu propriile valori.

Îți dau un exemplu adesea controversat. Minciuna. Este doar negativă? Să presupunem că un individ despre care ai auzit numai de rău se află pe marginea prăpastiei, gata să sară,...