Dacă altcineva ar oferi o muncă, un serviciu sau produs exact ca al tău, cât ai plăti pentru asta?

Ai plăti cât ești plătit? Dacă nu, aproape sigur vei avea o problemă de creștere.  Fie în carieră, fie în business. Pentru că dacă nu ai plăti pentru acel lucru cât ești plătit, înseamnă că încă nu vezi valoarea reală a ce oferi (doar pretinzi că o vezi).

Ce valorizezi, plătești. Și când te valorizezi pe tine, ești plătit. Dacă observi o limită, verifică dacă nu cumva e fix de aici - ai plăti pe cineva să îți ofere același lucru ție?

Am văzut de multe ori coachi care nu cumpără coaching. Și fix acei oameni ajung la un plafon cu practica și banii lor. Pentru că e clar ce transmiți când tu însuți nu ești gata să învestești în produsul pe care îl pretinzi valoros.

Pe de altă parte, oricând am văzut un coach de excepție, acel om mi-a făcut clar că face, la rându-i, coaching.

La fel, la un...

Cu ceva timp în urmă am lansat o provocare în grupul de absolvenți ai unui curs de-al meu. Să găsim 100 de beneficii ale perioadei Co-Vid, luând în calcul atât componenta virală, cât și cea de carantină.

De ce am făcut asta? Pentru că emoțiile intense ne pot guverna viața. Nu ești lucid nici când ești îndrăgostit, amăgit, nici când ești dezamăgit, repulsiv sau îngrozit. În emoție, pierzi contactul cu misiunea ta și inclusiv cu sănătatea ta. De asta emoțiile, mai ales în această perioadă, fac mai multe daune decât virusul.

De fapt, virusul este neutru; e doar informație. Modul în care celulele noastre decodează acea informație este ce contează. Iar această decodare este puternic legată de emoții. De asta te îmbolnăvești mult mai ușor în perioade de stres.

Virușii sunt parte din noi. De fapt, medicina a demonstrat de prin 2003 că aproximativ 8% din genomul uman e construit din...

A început frumos, dar a ajuns să fie un coșmar, iar gândul despărțirii nu te-a lăsat în pace. Ai trecut vreodată prin asta?

Poate treci chiar acum. Poate ți s-a pus capac, simți că nu mai poți fi tu și relația asta nu are niciun viitor. Poate chiar așa e.

Dar înainte să te desparți, te rog citește asta.

Ce te enervează cel mai tare în relația actuală vei regăsi și în următoarea, chiar dacă la început nu va părea așa.

E ca atunci când ai avut un episod în școală, poate, când colegii au râs de tine. Pe urmă, în toată viața de adult, ți-a fost frică sau ți s-a părut aproape în fiecare context că sunt oameni care râd de tine.

Îți porți persecutorul cu tine, mediu după mediu, până te vindeci de el.

Așa că relația asta, oricât de oribilă ar părea să fie, este ocazia ta să te vindeci. Chiar dacă pe urmă alegi să pleci, măcar să o faci asumat și echilibrat, ca să nu dai de aceeași umbră și...

Pentru majoritatea dintre noi, sexul este un subiect tabu. Cultura vestică, patriarhală și iudaică, a reușit cumva să creeze percepția unui monstru din ceva la fel de natural precum mâncatul.

Era un film italian vechi, unde era un călugăr care s-a dus în excursie, pe plajă, cu câțiva copii, cam pe la clasa I. Unii au luat-o în față, în timp ce călugărul îi aduna pe cei din spate. Cei din față s-au întâlnit cu o femeie, pe care o salută și o întreabă ce face.

Ea le răspunde „sunt o prostituată”. Copiii nu înțeleg ce înseamnă asta, dar unul dintre băieți spune „e o femeie care face anumite lucruri dacă o plătești.” Copiii întreabă: „Ar face și pentru noi acele lucruri, dacă o plătim?” „De ce nu?”, a răspuns ea. „Ce vreți să fac?”

Singurul lucru la care s-au gândit copiii a fost ca ea să-și dea jos hainele. Ea face asta, iar ei se miră și chicotesc....

„Trebuie să ne sacrificăm pentru ceilalți!” Crezi în ideea asta? Sper că nu. 

Sau sper ca, după acest articol, să nu mai crezi. E o idee puternic tatuată în cultura românească, mai ales că vine și dintr-un fond religios (dragostea divină exprimată prin cuvântul grecesc agape, deseori tradus ca formă de sacrificiu pentru binele altora).

Cu toate acestea, eu cred că sacrificiul ca un mod de viață distruge iubirea, nu o crește. Iată de ce.

Altruism 100% nu există, cum bine scria de Mello. Părintele apără puiul LUI, soldatul se sacrifică pentru țara LUI, există un „eu” în fiecare interacțiune, o identitate care își obține propriile beneficii. Creierul uman refuză să execute o acțiune dacă nu percepe, evident sau subtil, mai multe plusuri decât minusuri, mai multă plăcere decât durere.

E adevărat că, la nivel conștient, unii oameni își reprimă această dorință egoistă (naturală) și o îmbracă sub masca...

De ce există în fiecare firmă performeri și sub-performeri?

Sigur că știi la ce mă refer. La acei oameni care rup norii versus aceia care rup somnul. 

Și ca să înțelegem mai bine de ce există ambele și de ce vor continua să existe, ne ducem puțin în spectrul economic. Aici avem două gândiri bine conturate: capitalismul și socialismul.

Nu o să intru în detalii politico-economice, ci o să le pun pe cele două în termeni simpli, care au legătură cu subiectul nostru.

Gândirea capitalistă = societatea prosperă când fiecare este recompensat în funcție de propriile rezultate.

Gândirea socialistă = societatea prosperă când cu toții suntem recompensați în mod egal.

Această diferență de perspectivă creează nemulțumiri în ambele tabere, oricând realitatea dintr-un sistem (țară, firmă, chiar familie) merge într-o direcție sau alta.

Capitaliștii vor urî socialismul și socialiștii vor urî...

Am primit următoarea întrebare...
Cum să ne încurajăm copiii să-și dorească să devină mai buni, fără să-i forțăm? Cum păstrăm echilibrul? Pe de o parte, să nu preia tiparul „lasă că e bine și așa” și, pe de altă parte, să nu performeze din frică sau vinovăție față de părinți.

Mai întâi, vreau să schimbăm premisa de la care pornim. Cred că este una greșită. „Cum facem să-și dorească să fie mai buni?” Ei deja vor să fie mai buni. 

Creșterea și progresul sunt starea noastră inerentă. Cu o mențiune: le avem în ce este important pentru noi, la o anumită vârstă.

În ce e important pentru noi, în valorile nostre, vrem natural să progresăm. Vrem să petrecem cât mai mult timp acolo, nu trebuie să ne motiveze nimeni, căutăm noi și noi provocări, ca să creștem.

Și invers. În ce nu vedem că-i important pentru noi, amânăm, ne frustrăm, avem nevoie de motivație de tipul „morcovul și...

Asta era grija care îl frământa puternic pe un client de-al meu. Are o echipă de 20 de oameni și e într-un domeniu unde, se pare, clienții fluctuează destul de mult.

Existau provocări de cashflow și supraviețuiau de la lună la lună. Dar el mă contractase pentru o altă situație din firmă și întâmplător am ajuns la asta.

„Crezi că și asta are tot o cauză emoțională?”, m-a întrebat el, după ce s-a obișnuit cu stilul meu cu accent compulsiv pe lumea interioară și principii universale. 

„Hai să vedem”, i-am spus, invitându-l să-mi prezinte ce se întâmplă cu banii lui la nivel personal.

După cum probabil te aștepți, era aceeași provocare.  Lună de lună banii păreau să se scurgă din conturi ca dintr-o cadă fisurată. Aproape zero economii, iar contul era oricum mai degrabă un frigider, din care te servești când vrei, decât un backup financiar.

„Dacă și acasă e ca în firmă,...

Am întâlnit mai multe persoane care mi-au spus despre infertilitate, chiar dacă fiziologic nu aveau nicio problemă. Acela-i momentul potrivit să căutăm factorul psihosomatic din ecuație. 

Mintea împiedică fertilizarea pentru că are un motiv, o cauză puternică, emoțională. Le explic separat pentru femei și bărbați, chiar dacă vin din aceeași zonă.

În cazul femeilor, cauza principală a infertilității este relația cu mama. Nu vreau să repet ceva din relația cu ea. Mi-am jurat că nu voi fi ca ea. Așa că mă împiedic să ajung în acea postură, ca să nu existe un copil care să-mi reproșeze aceleași lucruri.

Alte cauze:
- frică asociată cu momentul nașterii, pe baza a ceva ce am auzit sau văzut la alții.
- frică de a-mi pierde identitatea profesională sau imaginea fizică în urma nașterii.
- frică sau vină asociată cu un eveniment sexual din trecut, adică un viol sau alt abuz, avort, experiență sexuală timpurie. Această frică e prezentă și în...