Am primit următoarea întrebare...
Cum să ne încurajăm copiii să-și dorească să devină mai buni, fără să-i forțăm? Cum păstrăm echilibrul? Pe de o parte, să nu preia tiparul „lasă că e bine și așa” și, pe de altă parte, să nu performeze din frică sau vinovăție față de părinți.

Mai întâi, vreau să schimbăm premisa de la care pornim. Cred că este una greșită. „Cum facem să-și dorească să fie mai buni?” Ei deja vor să fie mai buni. 

Creșterea și progresul sunt starea noastră inerentă. Cu o mențiune: le avem în ce este important pentru noi, la o anumită vârstă.

În ce e important pentru noi, în valorile nostre, vrem natural să progresăm. Vrem să petrecem cât mai mult timp acolo, nu trebuie să ne motiveze nimeni, căutăm noi și noi provocări, ca să creștem.

Și invers. În ce nu vedem că-i important pentru noi, amânăm, ne frustrăm, avem nevoie de motivație de tipul „morcovul și bățul”, ne vine să cedăm după primele obstacole.

Hai să luăm un exemplu concret. Să zicem că avem un copil căruia î...

Asta era grija care îl frământa puternic pe un client de-al meu. Are o echipă de 20 de oameni și e într-un domeniu unde, se pare, clienții fluctuează destul de mult.

Existau provocări de cashflow și supraviețuiau de la lună la lună. Dar el mă contractase pentru o altă situație din firmă și întâmplător am ajuns la asta.

„Crezi că și asta are tot o cauză emoțională?”, m-a întrebat el, după ce s-a obișnuit cu stilul meu cu accent compulsiv pe lumea interioară și principii universale. 

„Hai să vedem”, i-am spus, invitându-l să-mi prezinte ce se întâmplă cu banii lui la nivel personal.

După cum probabil te aștepți, era aceeași provocare.  Lună de lună banii păreau să se scurgă din conturi ca dintr-o cadă fisurată. Aproape zero economii, iar contul era oricum mai degrabă un frigider, din care te servești când vrei, decât un backup financiar.

„Dacă și acasă e ca în firmă, ceva este acolo”, i-am spus. Și ne-am uitat la ce apreciază cel mai mult în viața lui, pentru că banii circulă spre c...

Am întâlnit mai multe persoane care mi-au spus despre infertilitate, chiar dacă fiziologic nu aveau nicio problemă. Acela-i momentul potrivit să căutăm factorul psihosomatic din ecuație. 

Mintea împiedică fertilizarea pentru că are un motiv, o cauză puternică, emoțională. Le explic separat pentru femei și bărbați, chiar dacă vin din aceeași zonă.

În cazul femeilor, cauza principală a infertilității este relația cu mama. Nu vreau să repet ceva din relația cu ea. Mi-am jurat că nu voi fi ca ea. Așa că mă împiedic să ajung în acea postură, ca să nu existe un copil care să-mi reproșeze aceleași lucruri.

Alte cauze:
- frică asociată cu momentul nașterii, pe baza a ceva ce am auzit sau văzut la alții.
- frică de a-mi pierde identitatea profesională sau imaginea fizică în urma nașterii.
- frică sau vină asociată cu un eveniment sexual din trecut, adică un viol sau alt abuz, avort, experiență sexuală timpurie. Această frică e prezentă și în cazul în care, din cauza credințelor mele religioase,...