Cei care vor să controleze totul primesc mai multe evenimente incontrolabile, mai mult haos. E valabil în fiecare domeniu al vieții.

Vrei să îți controlezi emoțiile? Apar momente vulcanice, ieșiri exagerate.

Vrei să îți controlezi angajații? Vor începe să te vorbească pe la spate, să creeze probleme și să plece. Multe provocări de business își au rădăcina în mania de control.

Vrei să îți controlezi partenerul? Vei obține distanță emoțională și viziuni tot mai diferite.

Vrei excesiv să îți controlezi imaginea fizică? Ceva o să se întâmple ca să te percepi insuficient de arătos sau frumoasă. Cele mai frumoase persoane cu care am lucrat terapeutic aveau cele mai mari complexe pe aria fizică.

Vrei să controlezi fiecare bănuț, să nu-ți scape ceva? O să apară cheltuieli neprevăzute și percepția de haos legat de viitor.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nevoia de prea mult control arată o frică legată de opus. Iar nouă...

Sunt de acord că e mai ușor să vezi complexele de inferioritate. Lipsa de încredere, de exprimare, de acțiune sau de a cere ce meriți. Dar asta nu înseamnă că tiparele superioare, de mândrie, sunt mai rare. De fapt, nu există complex de inferioritate fără unul de superioritate. Doar că, adesea, aceste complexe superioare sunt suficient de șmechere și se deghizează în ceva inofensiv. Hai să ne uităm la 3 astfel de exemple.

1. Victima.

Ai fi zis vreodată că tiparul de victimă este mândru? Nu prea, așa-i? Vezi ce bine se știe deghiza?

De ce e mândru? Ce își dorește victima, când îți povestește ce i s-a întâmplat, ce nedreptăți i s-au făcut? Își dorește să să îi crezi povestea. „Săracul de tine! Ce răi au fost ceilalți cu tine! Ce aspru te-a bătut soarta!” Când spui așa ceva, pentru mintea victimei e o victorie. „L-am mai câștigat pe unul de partea mea!” Vezi mândria?

Multe mituri s-au creat în jurul misiunii. Atât de multe, încât ideea a ajuns să aibă mai mult valoare teoretică. De aceea, înțeleg de ce antreprenorii au ignorat, amânat sau tratat superficial acest aspect. „Lasă-mă, frate, cu poveștile!” 

Problema este că misiunea REALĂ nu e teoretică. Nici neînsemnată. Și nici opțională. De fapt, este fundația care influențează tot ce construiești deasupra ei. Poți să ai o fundație puternică sau una șubredă, în funcție de câtă importanță îi dai. Exagerez? Tu decizi.

Cum răspunzi la tentații și presiuni

Te rog gândește-te la doi oameni din viața ta, pe care îi cunoști cât de cât. Unul să fie cineva vizibil dedicat unei misiuni personale, iar celălalt să fie cineva total străin de rostul lui în viață. Ai câte un exemplu din fiecare? :)

Acum, te invit să-ți imaginezi că în viața celor doi apare o tentație, ceva ce presupune plăcere,...

Oricând ai așteptarea ca partenerul tău să se schimbe, iubești imaginea ta despre el sau ea și nu omul în sine. De aceea, când cineva îmi spune în coaching că „trec printr-o dezamăgire”, răspunsul meu este „din ce amăgire te-a scos?”

Oricând ai fost dezamăgit/ă în relația de cuplu, ai primit o invitație la iubire. Pentru că înainte de dez-amăgire, erai în amăgire despre celălalt, adică erai în relație cu o iluzie. Și într-o asemenea dinamică, niciunul dintre parteneri nu simte iubire. Astfel, deși nu pare, dezamăgirea e prietenul tău. Te scoate din iluzie și îți arată omul ca întreg. Îl accepți cu tot ce vine la pachet? Sau îi atribui în continuare, ca unui zeu, doar trăsături pozitive?

Cu cât vei vrea mai mult să schimbi un om, cu atât el va opune mai multă rezistență. Pentru că asta-i natura Universului, să ne oprească dorințele puternic polarizate....

Jocurile de putere în cuplu sunt inevitabile. Da, chiar și pentru cei care se consideră ființe conștiente, care au depășit dualitatea materială. Realitatea este că te afli în continuare în materie, ceea ce te face (cel puțin) pe jumătate animal. :)

Dincolo de faptul că sunt inevitabile, jocurile de putere sunt NECESARE. Ca să înțelegi de ce, dă-mi voie să te întreb 2 lucruri:

Ce-l face pe un om să își dorească să domine? Ce nevoi emoționale are? Nu se simte în control în viața lui și nu se simte suficient de important (semnificație). De asta caută, subconștient, un partener despre care să creadă că poate să-l domine.

A doua întrebare, ce-l face să își dorească să fie dominat? Faptul că nu se simte protejat (siguranță) și nici conectat (apartenență). Un individ cu aceste nevoi pregnante va căuta, subconștient, un partener în fața căruia să lase percepția supunerii.

Astfel, să domini și să fii dominat = să satisfaci 4...

Când Magda le-a povestit prietenelor despre iubitul ei, l-a lăudat cât e de independent. Dar când am ajuns să lucrez cu ea, în fața mea i-a criticat independența. Pentru că, ghici ce, aceeași trăsătură era o calitate profesională și socială, dar un defect în relație. Fiind independent, nu
prețuia relația de cuplu la fel de mult ca ea.

Se naște o întrebare: Cum decide un individ ce e calitate și ce e defect? Răspunsul se află în valorile sale. Dacă percepe că o trăsătură a partenerului îi servește valorile, o va numi calitate. Iar dacă o percepe că-i încurcă sau dăunează valorilor, o va numi defect.

Dar în Realitatea cu R mare, toate trăsăturile sunt neutre. Mintea umană dă evaluarea pozitivă sau negativă, în raport cu propriile valori.

Îți dau un exemplu adesea controversat. Minciuna. Este doar negativă? Să presupunem că un individ despre care ai auzit numai de rău se află pe marginea prăpastiei, gata să sară,...

Dacă altcineva ar oferi o muncă, un serviciu sau produs exact ca al tău, cât ai plăti pentru asta?

Ai plăti cât ești plătit? Dacă nu, aproape sigur vei avea o problemă de creștere.  Fie în carieră, fie în business. Pentru că dacă nu ai plăti pentru acel lucru cât ești plătit, înseamnă că încă nu vezi valoarea reală a ce oferi (doar pretinzi că o vezi).

Ce valorizezi, plătești. Și când te valorizezi pe tine, ești plătit. Dacă observi o limită, verifică dacă nu cumva e fix de aici - ai plăti pe cineva să îți ofere același lucru ție?

Am văzut de multe ori coachi care nu cumpără coaching. Și fix acei oameni ajung la un plafon cu practica și banii lor. Pentru că e clar ce transmiți când tu însuți nu ești gata să învestești în produsul pe care îl pretinzi valoros.

Pe de altă parte, oricând am văzut un coach de excepție, acel om mi-a făcut clar că face, la rându-i, coaching.

La fel, la un...

Cu ceva timp în urmă am lansat o provocare în grupul de absolvenți ai unui curs de-al meu. Să găsim 100 de beneficii ale perioadei Co-Vid, luând în calcul atât componenta virală, cât și cea de carantină.

De ce am făcut asta? Pentru că emoțiile intense ne pot guverna viața. Nu ești lucid nici când ești îndrăgostit, amăgit, nici când ești dezamăgit, repulsiv sau îngrozit. În emoție, pierzi contactul cu misiunea ta și inclusiv cu sănătatea ta. De asta emoțiile, mai ales în această perioadă, fac mai multe daune decât virusul.

De fapt, virusul este neutru; e doar informație. Modul în care celulele noastre decodează acea informație este ce contează. Iar această decodare este puternic legată de emoții. De asta te îmbolnăvești mult mai ușor în perioade de stres.

Virușii sunt parte din noi. De fapt, medicina a demonstrat de prin 2003 că aproximativ 8% din genomul uman e construit din...

A început frumos, dar a ajuns să fie un coșmar, iar gândul despărțirii nu te-a lăsat în pace. Ai trecut vreodată prin asta?

Poate treci chiar acum. Poate ți s-a pus capac, simți că nu mai poți fi tu și relația asta nu are niciun viitor. Poate chiar așa e.

Dar înainte să te desparți, te rog citește asta.

Ce te enervează cel mai tare în relația actuală vei regăsi și în următoarea, chiar dacă la început nu va părea așa.

E ca atunci când ai avut un episod în școală, poate, când colegii au râs de tine. Pe urmă, în toată viața de adult, ți-a fost frică sau ți s-a părut aproape în fiecare context că sunt oameni care râd de tine.

Îți porți persecutorul cu tine, mediu după mediu, până te vindeci de el.

Așa că relația asta, oricât de oribilă ar părea să fie, este ocazia ta să te vindeci. Chiar dacă pe urmă alegi să pleci, măcar să o faci asumat și echilibrat, ca să nu dai de aceeași umbră și...

Pentru majoritatea dintre noi, sexul este un subiect tabu. Cultura vestică, patriarhală și iudaică, a reușit cumva să creeze percepția unui monstru din ceva la fel de natural precum mâncatul.

Era un film italian vechi, unde era un călugăr care s-a dus în excursie, pe plajă, cu câțiva copii, cam pe la clasa I. Unii au luat-o în față, în timp ce călugărul îi aduna pe cei din spate. Cei din față s-au întâlnit cu o femeie, pe care o salută și o întreabă ce face.

Ea le răspunde „sunt o prostituată”. Copiii nu înțeleg ce înseamnă asta, dar unul dintre băieți spune „e o femeie care face anumite lucruri dacă o plătești.” Copiii întreabă: „Ar face și pentru noi acele lucruri, dacă o plătim?” „De ce nu?”, a răspuns ea. „Ce vreți să fac?”

Singurul lucru la care s-au gândit copiii a fost ca ea să-și dea jos hainele. Ea face asta, iar ei se miră și chicotesc....